Marius Ştefănescu, atacat dur de fanii lui Sepsi, după ce şi-a amenințat patronul pentru a fi vândut la FCSB! „Vei plânge şi va fi prea târziu”

SURSĂ Sportpictures
Vezi galeria foto - 6 poze

Marius Ștefănescu a ajuns la o înțelegere cu Gigi Becali și va evolua la FCSB începând cu sezonul următor, iar fotbalistul a fost atacat dur de fanii celor de la Sepsi Sf. Gheorghe.

Suporterii covăsnenilor au fost deranjați mai ales de modul în care jucătorul a încercat să îl convingă pe Laszlo Dioszegi să îl lase să plece la noua campioană a României, amenințând că se va lăsa de fotbal dacă nu va fi transferat în această vară.

Atacuri dure la adresa lui Marius Ștefănescu după ce a semnat cu FCSB

Gigi Becali s-a ținut de cuvânt și a început să întărească echipa pentru UEFA Champions League. Recent, latifundiarul din Pipera a ajuns la o înțelegere cu Sepsi Sf. Gheorghe, pentru transferul lui Marius Ștefănescu.

Chiar dacă Laszlo Dioszegi a declarat de mai multe ori că fotbalistul nu va fi cedat la FCSB nici măcar pentru 10 milioane de euro, se pare că s-a răzgândit în urma insistențelor jucătorului.

Fanii celor de la Sepsi Sf. Gheorghe nu privesc cu ochi buni această mutare și au lansat mai multe atacuri la adresa lui Marius Ștefănescu în mediul online:

  • Sper că nu va amorți pe banca de rezerve
  • După un an se va întoarce aici
  • Pleci degeaba acolo, la fel ca Dumiter. Vei plânge după Sepsi.
  • Îmi pare rău, Ștefi, dar ai procedat greșit.
  • O să ai de furcă cu Gigi, nu o să ai un patron ca domnul Dioszegi. Poate o să tocești banca de rezerve. Să ai noroc să joci și să nu ajungi la vorba mea.
  • Să iei și o pernă pentru banca de rezerve. Vei avea nevoie de ea.
  • Dacă nu va juca bine în unul sau două meciuri, Gigi îl va pune pe lista de transferuri.
  • Nu a arătat caracter, s-a prefăcut că e accidentat și a fost suspendat intenționat înaintea meciurilor cu FCSB. După 6 luni, Becali va plăti pentru a-l trimite înapoi la Sepsi.
  • O să se întoarcă la Sepsi cu siguranță
  • Nu a fost un model de corectitudine, mai ales cu plecarea…
  • Sper să ai soarta lui Miculescu și să te saturi de stat pe bancă!
  • Vei fi rezervă și vei plânge, însă va fi prea târziu.
  • Se va întoarce la fel ca toți ceilalți.

Cât a plătit Gigi Becali pentru transferul lui Marius Ștefănescu

Pentru a-l transfera pe Marius Ștefănescu, Gigi Becali a fost nevoit să scoată din buzunare nu mai puțin de 1.3 milioane de euro. Cu toate acestea, covăsnenii nu au încasat întreaga sumă, în conturile lor intrând doar un milion de euro. Diferența de 300.000 de euro a ajuns la un alt club care deținea un procent din transferul fotbalistului.

Publicat: 14 06. 2024, 22:52