Marius Ștefănescu e dispus să plătească de la el din buzunar doar pentru ca transferul la FCSB să se facă! Reacția vedetei lui Sepsi despre suma de 10.000.000 de euro cerută de Laszlo Dioszegi lui Gigi Becali

Marius Ștefănescu, mijlocașul lui Sepsi, a declarat după remiza cu FCSB, scor 2-2, din runda a 6-a a play-off-ului din Superligă, că își dorește enorm să se transfere în această vară și e dispus să plătească din buzunarul său pentru a fi lăsat să plece la finalul acestui sezon.

Fotbalistul covăsnenilor a primit interzis de la patronul Laszlo Dioszegi să se transfere la FCSB, cel care a transmis ferm că nu îl va lasă să se transfere acolo nici pe 10 milioane de euro.

Marius Ștefănescu e dispus să plătească de la el din buzunar doar pentru ca transferul la FCSB să se facă!

Jucătorul îi transmite ironic șefului său că vrea să achite din buzunarul lui, o suma modică, de un euro, peste cele 10 milioane de euro solicitate, numai să i se acorde transferul la FCSB sau altă echipă care este dispusă să achite această sumă imposibilă.

„A fost un meci plăcut, deschis (n.r. 2-2 cu FCSB). Ne-am descurcat bine. Prima repriză a fost a lor, apoi am avut și noi ocaziile noastre. Nu ne dăm bătuți, mai avem patru meciuri, tratăm fiecare meci cu seriozitate.

Dacă va veni o ofertă bună, normal că voi pleca. Asta dacă dacă cineva 10 milioane, dau eu un euro, ca să plec, dacă așa a zis patronul!”, a spus Ștefănescu.

Laszlo Dioszegi nici nu vrea să audă de transferul lui Ștefănescu la FCSB

Laszlo Dioszegi, patronul de la Sepsi, nu concepe ca Marius Ștefănescu, cel mai bun jucător al său, să se transfere la FCSB. Mai mult decât atât, finanțatorul covăsnenilor susține că nu îl va lăsa să plece la liderul din Superligă nici pentru 10 milioane de euro, sumă imposibil de achitat, chiar și de către Gigi Becali.

”Nu am mai discutat cu ei (n.r. cu Gigi Becali și Dan Șucu), dar eu vreau să îl dau în străinătate. După toate discuțiile care au fost, la FCSB în niciun caz. Asta 100% sigur. Eu nu vreau să îl dau la FCSB pentru nimic în lume, pentru că onoarea noastră nu se poate cumpăra cu niciun ban.

Indiferent de sumă, chiar și 5-10 milioane. Ideea clubului nostru este, de la început, să fim transparenți, cinstiți și corecți. Corectitudinea nu se cumpără cu nimic”, a transmis Laszlo Dioszegi.

Omul cu bani de la Sepsi știe că trebuie să-l vândă cu o sumă mare pe Marius Ștefănescu pentru a rămâne cu ceva după urma lui, deoarece jumătate din banii obținuți pe transferul acestuia vor merge către clubul lui Gică Hagi.

Această clauză din contractul mijlocașului ofensiv poate fi anulată în cazul în care Laszlo Dioszegi va achita 500.000 de euro către Farul Constanța, fosta Viitorul.

 

Publicat: 25 04. 2024, 02:10