Marius Șumudică a venit să semneze cu Rapid! Imaginile momentului cu noul antrenor din Giulești
Rapid face prima mutare după plecarea lui Albion Rrahmani de la echipă, însă pe banca tehnică. Marius Șumudică a venit să semneze cu Rapid, chiar la scurt timp după ce Neil Lennon a plecat de la stadion.
Rezultatele celor de la Rapid din startul de sezon nu au fost cele dorite, deși investițiile făcute de acționariatul clubului în perioada de mercato din vară au fost imense. Neil Lennon a fost adus de Dan Șucu și Victor Angelescu cu „surle și trâmbițe”, însă se pare că antrenorul nord-irlandez va părăsi echipa de lângă Podul Grant pe ușa din dos.
Marius Șumudică a venit să semneze cu Rapid! Imaginile momentului cu noul antrenor din Giulești
Dan Șucu și Victor Angelescu s-au săturat de nereușitele lui Neil Lennon, care și-a criticat propria echipă după meciul cu Dinamo, scor 1-1, și l-au adus pe Marius Șumudică la Rapid, după o lungă perioadă de timp în care antrenorul s-a propus pe banca echipei de suflet. Șumudică a fost surprins de reporterii Prima Sport la stadionul Giulești, la o jumătate de oră după ce Neil Lennon părăsise incinta stadionului.
Deși Marius Șumudică a fost criticat aspru de fanii celor de la Rapid la meciul cu Dinamo din weekend, care au ridicat bannere împotriva fostului jucător și antrenor al echipei, din cauza declarațiilor din trecut, se pare că Dan Șucu și Victor Angelescu merg, în cele din urmă, pe mâna lui „Șumi”.
Marius Șumudică și-a declarat dragostea pentru fanii „alb-vișinii”, deși aceștia l-au contestat
Marius Șumudică și-a exprimat încă o dată dragostea necondiționată pe care o are pentru echipa sa de suflet, Rapid, dar și pentru fanii „alb-vișinii”. Deși a fost criticat pentru declarația pe care a făcut-o în trecut, în care spunea că nu ar antrena echipa în divizia secundă, Șumudică nu s-a arătat deranjat și a spus că este dispus să meargă la meci alături de fanii echipei, dacă nu are un angajament în acel moment.
„Există varianta ca în pauza competițională să activez la un club și să nu fiu aici. Dacă la meciul cu U Cluj nu am angajament le promit că merg în galeria Rapidului și o să stau exact în mijlocul lor. O să încurajez echipa și o să-l susțin pe domnul Neil Lennon să facă rezultate. O să fiu alături de ei, fiindcă mă voi întoarce de unde am plecat. Am plecat dintre ei și o să mă întorc de unde am plecat. Niciodată nu mi-am ascuns dragostea pentru Rapid și tot timpul am avut de pierdut. Am refuzat echipe cu nume din dragoste pentru Rapid”, a spus Marius Șumudică, potrivit Fanatik.