Marius Șumudică, atac cu tentă rasistă împotriva ultrașilor FCSB: „Dacă pică nocturna, 80 la sută sunt mai colorați decât fanii Rapidului”

Rapidist pur-sânge, Marius Șumudică a avut un nou derapaj rasist la adresa fanilor campioanei din acest sezon în Superligă! Tehnicianul, șomer în momentul de față, a transmis un mesaj cu tentă rasistă la adresa suporterilor de la FCSB.

Trupa antrenată de Elias Charalambous FCSB a câștigat de o manieră categorică titlul în acest an și totodată a doborât recordul de asistență de pe Arena Națională, în partida cu CFR Cluj, la care jucătorii roș-albaștri au primit trofeul și medaliile de campioni.

Șumudică nu se potolește și a recurs la un nou derapaj rasist la adresa fanilor FCSB

Antrenorul cu Rapid în suflet nu s-a putut abține și a lansat un nou atac la adresa rivalilor de la FCSB. De data aceasta a fost vorba de un atac rasist, iar acesta vine în urma conflictelor verbale dintre oficialii și jucătorii celor două echipe, pe de o parte, dar și al galeriilor, care se atacă una pe alta în derby-urile din Superligă.

„Trebuie să-i respecți (n.r. pe cei de la FCSB), a fost anul lor. Eu nu sunt meschin, scot în evidență lucrurile obiective. Sunt campioni, trebuie respectați, dar acum sunt ca niște bibelouri, trebuie să nu-i deranjăm.

Ei cum au mesajele alea legate de etnie? Dacă eram antrenorul Rapidului și auzeam așa ceva, scoteam echipa de pe teren. Săracii, se simt lezați de tot felul de cântece, dar ei nu insultă. Pică nocturna și 80% dintre ei sunt mai colorați decât ai noștri”, a spus Marius Șumudică, la fanatik.ro.

Atac rasist cu repetiție al antrenorului

Marius Șumudică nu este la prima „ispravă” de acest gen. El a mai avut de curând un derapaj similar în timpul unui derby dintre Rapid și FCSB, atunci când a fost surprins în tribune în timp ce scanda injurii la adresa suporterilor roș-albaștrii.

„Asta am simțit, asta fac, nu o să mă dezic niciodată de dragostea mea pentru Rapid. Asta o să fac întotdeauna. Dacă se va fredona un astfel de cântec, n-o să îmi pun lacăt la gură, fiindcă nu îmi e frică de nimeni. Când spun, spun ceea ce simt. Spontaneitatea e una dintre calitățile mele, pe care trebuie să o aibă un om”, a mai spus tehnicianul.

Publicat: 17 05. 2024, 18:50
Actualizat: 19 05. 2024, 01:42