Marius Șumudică pune paie pe foc în scandalul Louis Munteanu – Dan Petrescu – Nelu Varga. „Eu nu aș fi făcut asta niciodată”
Marius Șumudică, antrenorul de la Rapid București, a comentat incidentul dintre Dan Petrescu și Louis Munteanu și spune că el nu ar fi recurs niciodată la schimbarea unui jucător când mai era un minut din prelungiri.
Dan Petrescu și Louis Munteanu au avut un conflict deschis la finalul meciului cu Petrolul de pe „Ilie Oană”, scor 0-0, atunci când, introdus la pauză, atacantul cumpărat de Nelu Varga în această vară a fost schimbat în minutele de prelungiri și a părăsit terenul extrem de nervos și sfidător, fără să-și bage în seamă antrenorul.
Marius Șumudică aprinde scandalul Munteanu – Petrescu – Varga. „Eu nu aș fi făcut asta niciodată”
Tehnicianul din Giulești a fost chestionat cu privire la acest subiect și, chiar dacă inițial s-a eschivat, afirmă că el nu ar fi procedat niciodată în acest mod. Astfel, a dat exemple din cariera sa de antrenor în Turcia, când nici nu băga în seamă jucătorii pe care îi schimba, mai ales pe cei turci, cunoscuți ca fiind foarte orgolioși, de teama unui conflict fizic cu aceștia. Ulterior, după finalul meciului, când spiritele se calmau, Șumudică mergea la jucătorii schimbați și putea vorbi civilizat cu ei.
„În primul rând, experienţa mea de 20 de ani ca antrenor… Eu nu l-aş fi scos niciodată. Nu este problema mea, nu ştiu de ce l-a schimbat pe Louis. Adică nu ştiu, nu vreau să comentez foarte mult ce este acolo fiindcă nu este problema mea.
Eu n-aş fi schimbat jucătorul când mai era un minut de joc. Adică nu ştiu ce a gândit Dan Petrescu, el ştie foarte bine, el ştie ce s-a întâmplat acolo şi nu vreau să intru în astfel de discuţii. Dar eu în general când văd un jucător nemulţumit îmi dau seama imediat după mimică, după limbajul corpului. Eu m-am întâlnit cu astfel de situaţii mai ales în Turcia. Unde, când schimbai un turc… Ferească Dumnezeu”, a zis Şumi.
Te aştepţi la orice. Poate să te şi pocnească unul, fiindcă ei sunt foarte orgolioşi. Şi atunci, în momentul în care îl vedeam, încercam să nu am nicio reacţie şi să nu mă duc spre el. Fiindcă nu ştii gestul jucătorului şi cazi în penibil.
Evitam, mă uitam în altă parte sau făceam altceva. Deci nici nu voiam să-i dau nicio explicaţie, după care, în cabină, probabil că aş fi avut o discuţie cu el şi îi explicam de ce am făcut lucrul ăsta, de ce el se comportă aşa”, a declarat Marius Şumudică la Fanatik.
Dreptatea lui Dan Petrescu
Până la urmă, Dan Petrescu chiar a avut dreptate în cazul lui Louis Munteanu. Atacantul Louis Munteanu suferise o accidentare minoră pe finalul meciului dintre Petrolul și CFR Cluj, încheiat nedecis 0-0.
În ciuda faptului că a reacționat virulent la adresa antrenorului său, fotbalistul s-a ales cu o microleziune musculară și noroc cu Dan Petrescu, care și-a dat seama și l-a schimbat repede, deoarece accidentarea se putea agrava foarte mult dacă mai făcea vreun sprint mai serios în atac.
Louis Munteanu oricum era suspendat pentru etapa viitoare, după ce primise al patrulea cartonaș galben, însă deocamdată nu se știe sigur cât va absenta din cauza accidentării.