Marius Șumudică, antrenorul român în vârstă de 51 de ani al lui Al-Raed, a transmis un mesaj suporterilor rapidiști, dar și celor din conducerea clubului Rapid București.
În intenția de a face o urare giuleștenilor, Marius Șumudică a pus și mai multă presiune pe cei implicați în momentul de față la Rapid.
Acesta le-a urat să câștige titlul în acest an sau măcar să se califice în cupele europene.
Antrenorul consideră că dacă Rapid nu reușește calificarea în cupele europene, atunci ar fi un sezon ratat pentru giuleșteni.
„Un gând aşa pentru suporterii rapidişti, pentru Rapid, pentru Adi Mutu, pentru toată lumea care e implicată acolo, mă refer la domnul Angelescu, la domnul Şucu, la domnul Niculae, Maftei: le doresc baftă şi să dea Dumnezeu să fie campioni în anul centenarului. Sau măcar să se califice în cupele europene.
Dacă nu se vor califica în cupele europene, cred că este un an ratat şi un centenar care merita o performanţă notabilă. Eu sper să o realizeze. Le transmit salutări. Îi pup şi le ţin pumnii strânşi fanilor şi celor care activează pentru clubul meu de suflet”, potrivit Antena Sport.
Dan Șucu a dat de înțeles că visează să câștige titlul cu Rapid poate chiar la finalul acestui sezon, însă s-a abținut să rotească aceste cuvinte.
„Cu ocazia anului nou, îmi face enorma plăcere să urez tututor rapidiștilor multă sănătate și împlinirea tuturor dorințelor. Pentru 2023, speranța mea este că în fiecare săptămână băieții noștri ne vor face fericiți și, de ce nu, la sfârșit de campionat poate….
Nu mai spun mai mult că o să mă certe colegii că pun presiune pe echipă, dar știți dumneavoastră ce aș vrea să spun. La mulți ani!”, a spus Dan Șucu, pentru Rapid TV.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER