Antrenorul Rapidului, Marius Șumudică, a anunțat decizia luată în cazul atacantului de 1.000.000 de euro al echipei din Giulești.
Rapid a învins Farul Constanța cu 5-0, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a 13-a a Superligii, dar din lotul gazdelor nu a făcut parte și atacantul Timotej Jambor.
Atacantul slovac Timotej Jambor a ajuns la Rapid la începutul verii, după ce Dan Șucu a plătit celor de la MSK Zilina suma de 1.000.000 de euro. A jucat în 10 dintre cele 13 meciuri de campionat și nu a marcat niciun gol.
Singura contribuție a avut-o în etapa a doua, pe teren propriu, cu CFR Cluj, când i-a pasat lui Florent Hasani în minutul 90+7, iar acesta a stabilit scorul final, 2-2. Șumudică spune că șansele ca jucătorul să părăsească echipa în iarnă sunt infime.
„Nu este adevărat, nici nu s-a discutat, am 26 de jucători, pot să pun doar 23 pe foaie, a fost decizia mea azi, poate data viitoare va prinde lotul. N-am discutat să ne despărțim de niciun jucător deocamdată, avem multe meciuri de jucat, avem și Cupa”, a transmis tehnicianul, conform DigiSport.
După victoria cu Farul, Rapid a urcat pe locul 10 în clasamentul din Superliga, cu 16 puncte, la trei de zona play-off-ului. Următorul meci al echipei antrenată de Marius Șumudică va avea loc pe 27 octombrie, de la ora 21:00, pe Arena Națională, cu FCSB, în etapa a 14-a.
Ulterior, gruparea alb-vișinie va juca în prima etapă din Grupa A a Cupei României, în deplasare, cu FC Botoșani. Conform FRF, meciurile acestei faze a competiției au loc pe 30 octombrie.
De asemenea, în ultima etapă a turului de campionat, Rapid primește replica lui FC Hermannstadt, echipă care în acest moment se află pe locul 13, cu 13 puncte. Până la finalul anului, echipa alb-vișinie va mai juca șase meciuri în campionat și două în Cupa României.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER