Daniel Pancu, selecționerul echipei naționale de tineret a României, a vorbit despre șansele ca el sau Marius Șumudică să o antreneze din nou pe Rapid, echipa lor de suflet.
Așa cum a declarat-o în nenumărate rânduri, Marius Șumudică își dorește să o antreneze într-o zi pe Rapid și să ajungă să câștige titlul de campion al României alături de echipa sa de suflet. Și Daniel Pancu visează la acest lucru.
Totuși, cei doi nu s-au aflat pe lista lui Dan Șucu înainte de numirea lui Cristiano Bergodi, iar Daniel Pancu este de părere că „trebuie să se alinieze planetele” ca unul dintre ei să ajungă să o antreneze din nou pe Rapid.
„Da, îl văd pe Șumudică să antreneze din nou Rapidul. Eu… nu știu, când se aliniază planetele și la mine. Eu văd să antrenez Rapidul într-un viitor îndepărtat.
Normal că îmi doresc să iau campionatul cu Rapid! Eu vorbeam despre condițiile de la Poli Iași, dar oamenii uită ce condiții erau la Rapid atunci când eram eu.
La Rapid erau cele mai bune salarii din Liga 2, la bătaie cu o echipă sau două, aveam cel mai bun lot. Chiar dacă eu mă discreditez acum. Chiar dacă m-au dat afară de pe locul șase, eu am am fost la două puncte de locul doi și la un punct de baraj.
Realitatea pură este că terenul de antrenament din Regie era cu gropi, șanțuri și țevi de canalizare, iar gazonul de pe terenul principal când începeau ploile se transforma în mocirlă.
Nu întâmplător Rapid a promovat cu Iosif, când Rapid s-a mutat la baza Buftea pentru a face antrenamentele. Pentru că și după mine, Dan Alexa, Iencsi sau Grigore n-au putut să-și pună planurile în acțiune.
Acum mi-ar plăcea și mie să văd intensitatea aia la antrenamente, pe gazon hibrid și să văd noul Giulești așa. Acum, Dumnezeu poate întoarce soarta și va face să antrenez și eu echipa în aceste condiții”, a spus Daniel Pancu, potrivit Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER