Marius Șumudică și-a anunțat revenirea în Superliga din România! Mesaj pentru fanii Rapidului: „Ca adversar”
Marius Șumudică este încă dezamăgit că cei de la Rapid l-au ales pe Cristiano Bergodi în detrimentul său. „Șumi” a postat un nou mesaj și a lăsat loc de interpretări cum că ar putea reveni să antreneze la o echipă din România. Totuși, fostul tehnician al saudiților de la Al-Raed a vrut să se înțeleagă faptul că nu va reveni la clubul giuleștean.
Marius Șumudică și-a anunțat revenirea în Superliga din România! Mesaj pentru fanii Rapidului: „Ca adversar”
Marius Șumudică, fostul antrenor al celor de la Al-Raed, și-a actualizat statusul de pe WhatsApp și a dat de înțeles că ar putea reveni să antreneze în România. Totuși, prin prisma mesajului, „Șumi” a anunțat clar și răspicat că posibila echipă la care va merge nu va fi Rapid.
„Aproape să mă întorc… Dar, din păcate, ca adversar al Rapidului…”, a fost mesajul lui Marius Șumudică.
„Șumi”, dărâmat după ce clubul giuleștean nu l-a ales pe el ca antrenor: „Rapidistul Șumudică a murit”
Marius Șumudică, fostul antrenor al celor de la Al-Raed și marele fan al Rapidului, părăsise clubul saudit și voia să profite de plecarea lui Adi Mutu de la clubul bucureștean. Totuși, spre nemulțumirea lui „Șumi”, conducerea giuleștenilor a preferat să-l aducă pe Cristiano Bergodi, fostul tehnician al celor de la Sepsi. Șumudică a părut vizibil afectat de faptul că nu a fost el alesul.
„Din momentul ăsta, Șumudică nu mai e rapidistul Șumudică. Rapidistul Șumudică a murit. Din momentul de față, există un personaj: antrenorul Șumudică. Am pus fotbalul înaintea familiei de atâtea ori și am greșit. De acum încolo voi lua în calcul orice ofertă voi avea din țară, pentru că îmi doresc să performez.
Dacă voi ajunge la o oricare altă echipă din primele patru-cinci, voi fi fanul acelei echipe. Doar acolo mă voi duce. Și voi fi alături de acea echipă prin profesionalismul meu să dau totul pentru acea echipă să ia campionatul. Și țineți minte ce vă spun. Dacă voi avea șansa să ajung la o echipă din primele patru, oricare, eu voi fi campion. Că eu știu ce staff am. Vă fac o promisiune în direct. Șumudică, la orice echipă va merge, va fi campion!
Am refuzat de două ori o pălărie de bani de la domnul Gigi Becali. Și dacă vreți, sunați-l. În momentul ăsta, pălăria aia se poate transforma în fes. Nu mai contează, eu îmi doresc să fac performanță În momentul de față, Șumudică s-a schimbat. Am acest potențial să ridic fotbalul românesc. Pot face performanță la orice club! Inclusiv FCSB!”, spunea Marius Șumudică la Digi Sport.
- Adrian Mutu antrenează la Neftchi Baku, fosta echipă a lui Laurențiu Reghecampf.