„Marius Şumudică va fi demis”. Anunț despre antrenorul Rapidului: de ce depinde soarta lui

FOTO: Tudi/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Rapid București nu traversează cea mai bună perioadă, echipa fiind pe locul 12 în clasamentul Superligii.

Daniel Chiriță, fost fotbalist la Rapid, a spus că Marius Șumudică ar putea fi demis în cazul în care gruparea va continua seria neagră.

Săptămâna trecută, giuleștenii au pierdut în fața celor de la FC Botoșani, 0-2, iar recent au înregistrat un nou eșec în amicalul cu FC Voluntari, 0-1, partidă în care au debutat și noile transferuri.

Daniel Chiriță a spus ce se va întâmpla cu Marius Șumudică

Chiriță spune că în cazul în care Rapid nu va câștiga în următorul meci cu Farul Constanța, care va avea loc pe 21 octombrie, există șanse ca Marius Șumudică să fie demis.

„Am jucat la Rapid 4 ani de zile, acolo trebuie să ai răbdare, deja au trei antrenori schimbaţi anul ăsta, nu este bine când schimbi după fiecare sincopă, greu să faci o echipă. A fost Bergodi, apoi Lennon, acum e Şumi, au venit cu jucători, nu s-a format o echipă, trebuie timp şi răbdare. Când o să formeze nucleul, va veni şi performanţa. Dar problema e că fanii Rapidului ard, s-a investit mult, văd condiţiile, nu mai au răbdare. Dacă te uiţi la transferuri, tot ce s-a adus la Rapid, sunt jucători de valoare, dar nu s-au integrat. Acum, dacă nu bat următorul meci, probabil o să fie demis Şumi, iar o să fie un carusel din ăsta. La un moment dat poate se va supăra şi domnul Şucu, va spune stop, că nu poţi să o ţii doar aşa. Mi-e greu să cred că prinde Rapid play-off-ul. Dacă aş fi în locul domnului Şucu şi al lui Şumi, aş face echipă să atac titlul anul viitor”, a declarat Daniel Chiriță pentru iAMSport.

Jurnalistul Gabriel Berceanu, despre Marius Șumudică: „Rapid i s-a părut o fată de la țară, la propriu și la figurat”

Gabriel Berceanu, jurnalist Prosport, a vorbit despre atitudinea pe care Șumudică a avut-o înainte de a semna cu Rapid.

„El i-a făcut praf pe cei cu care urma să colaboreze, neștiind că va colabora cu ei, din postura de analist tv. Dacă discursul din vestiar al lui Marius Șumudică, vehiculat în spațiul public, este cel adevărat, din punctul meu de vedere e strategia lui Șumudică, dar îmi permit să cred că este una profund sterilă.

Al doilea motiv pentru care cred că este o strategie profund sterilă – tot mariajul ăsta dintre Șumudică și Rapid e unul în care sentimentele contează mult prea puțin puțin.

Șumudică nu a iubit Rapidul când era în liga a patra. I s-a părut o fată de la țară, la propriu și la figurat. Atunci i se părea că are pământ sub unghii, iar el are un statut diferit.

Marius Șumudică a iubit echipa Rapidul și «a cerut-o de nevastă» abia atunci când fetele bogate din alte sate nu l-au mai ofertat și când a descoperit că tata Șucu are o zestre pe care o pune la bătaie. Așa s-a născut mariajul dintre Marius Șumudică și Rapid. Și asta e realitatea”, a spus Gabriel Berceanu, la emisiunea ProSport Live.

Publicat: 13 10. 2024, 19:09
Actualizat: 13 10. 2024, 19:10