Meci nebun între Universitatea Craiova și U Cluj: s-a lăsat cu scandal la pauză! Dan Nistor, dezvăluire halucinantă: „Eu și Chipciu am vrut să ne batem în vestiar”
Universitatea Craiova și U Cluj au încheiat la egalitate, 2-2, meci în a cărui pauză Dan Nistor și Alex Chipciu au fost la un pas de bătaie.
Oltenii au condus jocul în prima repriză, intrând cu 2-0 la pauză, însă „șepcile roșii” au egalat în mai puțin de 20 de minute de la începerea părții secunde.
Imediat după finalul meciului, Dan Nistor a dezvăluit episodul halucinant petrecut la pauză.
Meci nebun între Universitatea Craiova și U Cluj: s-a lăsat cu scandal la pauză! Dan Nistor, dezvăluire halucinantă: „Eu și Chipciu am vrut să ne batem în vestiar”
Din spusele lui Dan Nistor, se pare că acesta a avut o altercație cu Alex Chipciu, iar aceștia au fost la un pas să sară la bătaie.
„Ne iubim foarte mult eu și Chipciu și am vrut să ne batem în vestiar și am ieșit așa după pauză.
Obiectivul nostru este să terminăm pe locurile 7-9, dar, cât putem, luptăm pentru accederea în play-off”, a declarat Dan Nistor, în stilul său caracteristic.
Fotbalistul a vorbit și despre meci, spunând că „s-a trăit greu în prima repriză”, pe când clujenii erau conduși cu scorul de 2-0.
„S-a trăit foarte greu, în prima repriza n-am fost la meci. Am venit în a doua, dar s-a văzut! Ne bucurăm pentru acest egal și cred că de azi e un nou început pentru noi. Știți că au venit mulți jucători târziu, n-am avut nici teren pe iarbă să ne antrenăm, ne-am antrenat pe sintetic și e greu”, a mai declarat Dan Nistor.
Vali Gheorghe, marcatorul primului gol, și cel care a scos penalty-ul pentru clujeni, a vorbit despre joc, spunând că cei de la Craiova au luat inițiativa în prima repriză. Fotbalistul a discutat, de asemenea, și despre faza de la penalty, la care craiovenii consideră că nu se impunea acordarea unei lovituri de la 11 metri.
„Au luat inițiativa în prima repriză, au jucat foarte bine, dar mă bucur că am scos un punct. Nu știu dacă am fost ajutați de arbitru, trebuie să revăd faza, inițial l-am văzut pe atacantul nostru că este în fața porții, am încercat să dau pasă și am simțit că sunt puțin tras și n-am mai ajuns. Acum și cu VAR ne plângem de penalty…”, a declarat Vali Gheorghe.