Meciul lui Paul! Un suporter fidel al Politehnicii Iași, fost junior în Copou, are nevoie urgent de suma de 6.000 de euro pentru o intervenție chirurgicală. Paul Tănase va da lovitura de începere la meciul cu FCU Craiova. SPECIAL

Un suporter fidel al Politehnicii Iași, fost junior în Copou, are nevoie urgent de suma de 6.000 de euro pentru o intervenție chirurgicală
Vezi galeria foto - 4 poze

Fotbaliștii Politehnicii Iași vor juca luni, contra Craiovei lui Adrian Mititelu, și pentru Paul Tănase. Fost junior la clubul din Copou, acum suporter fidel al grupării ieșene, Paul, 50 de ani, are nevoie urgent de ajutor pentru a se opera la un spital privat din București, iar clubul Politehnica i-a sărit, din nou, în ajutor.

Paul Tănase are nevoie de suma de 6.000 de euro pentru o intervenție chirurgicală.

Meciul lui Paul! Un suporter fidel al Politehnicii Iași, fost junior în Copou, are nevoie urgent de suma de 6.000 de euro pentru o intervenție chirurgicală. Paul Tănase va da lovitura de începere la meciul cu FCU Craiova

Clubul Politehnica Iași se implică din nou într-o campanie umanitară și, cu sprijinul iubitorilor de fotbal din Iași, îl poate ajuta pe Paul Tănase să depășească momentele dificile prin care trece.

Diagnosticat cu cancer în urmă cu un an și jumătate, Paul a fost operat cu succes în ianuarie 2023 la Spitalul Monza din București, iar medicii i-au extirpat mai multe tumori la ficat. Însă, în urma unui control medical la care a fost supus în urmă cu câteva săptămâni, specialiștii au identificat o nouă metastază la ficat.

„Este izolată, operabilă, dar costurile intervenției chirurgicale ce urmează a fi realizată la spitalul privat din București unde am mai fost operat se ridică la aproximativ 30.000 de lei”, spune Paul Tănase.

Suporterul Iașiului va da lovitura de începere la meciul cu FCU Craiova

Clubul Politehnica l-a ajutat și în primă fază cu o sumă importantă de bani, de ordinul miilor de euro, iar acum, când boala lui Paul a recidivat, se implică din nou pentru a-l ajuta pe suporter. Astfel, în speranța strângerii unei sume consistente de bani, Poli l-a invitat pe Paul să dea lovitura de începere la meciul de luni, cu FCU Craiova, din etapa a 3-a a play-out-ului.

Pe tot parcursul partidei, în tribunele arenei din Copou vor fi mai multe urne mobile în care suporterii vor putea dona sume de bani pentru Paul.

„Cu siguranță ieșenii își amintesc de fostul junior și actual suporter înfocat al Politehnicii Iași, Paul Tănase, pe care l-am ajutat cu toții să depășească un moment dificil din viața sa în toamna anului 2022. Atunci, cu susținerea tuturor, Paul s-a bucurat de tratamentul chirurgical realizat cu succes la o clinică din capitală și și-a continuat viața ca un om normal. Avem ocazia să ne arătăm, încă o dată, susținerea față de el. La meciul de luni, 8 aprilie, din Copou, cu FCU Craiova, îl invităm pe Paul Tănase să dea, simbolic, lovitura de începere a partidei. În tribune vor exista mai multe urne în care putem dona bani, astfel încât să adunăm cei 30.000 de lei de care el are nevoie pentru operație”, a declarat Florin Briaur, managerul executiv al clubului ieșean.

Ieșenii vor juca și pentru Paul

Cu câteva zile înainte de meci, Paul a fost la un antrenament al Politehnicii și a făcut cunoștință cu noul antrenor Tony da Silva. Căpitanul Silviu Lung și colegii săi i-au promis suporterului că vor da totul pe teren pentru a câștiga meciul de luni, cu FCU Craiova, dar și celelalte confruntări rămase de disputat în play-out, pentru a salva echipa de la retrogradare.

De asemenea, fotbaliștii Iașiului spun că vor juca și pentru el contra Craiovei și au făcut un apel la suporteri să vină în număr mare la meci, pentru a ajuta nu doar echipa, ci și pe Paul Tănase, în cel mai important meci al vieții.

Cei care vor să-l ajute pe Paul Tănase au la dispoziție și următoarele conturi bancare:
– în LEI: RO15BRDE240SV25280772400
– în EURO: RO76BRDE240SV11617102400
– REVOLUT: RO72BREL0005515953060100

De asemenea, suporterul ieșean poate fi contactat la numărul de telefon 0724.208.072 pentru a oferi mai multe detalii despre cum poate fi ajutat.

 

Publicat: 05 04. 2024, 16:29
Actualizat: 05 04. 2024, 16:30