Meme Stoica a dezvăluit oferta de transfer făcută de FCSB pentru Marius Ștefănescu, una dintre vedetele celor de la Sepsi.
Fotbalistul în vârstă de 25 de ani s-a aflat pe radarul roș-albaștrilor în vara acestui an, dar în cele din urmă mutarea nu s-a mai perfectat.
Meme Stoica a recunoscut oferta făcută de FCSB la finalul verii trecute pentru Ștefănescu și a dezvăluit că Gigi Becali era dispus să achite un milion de euro în schimbul jucătorului de la Sepsi.
Oficialul roș-albaștrilor a precizat că o problemă constă și în faptul că formația lui Dioszegi deține doar 50% din drepturile jucătorului, în vreme ce cealaltă jumătate este în posesia lui Mihai Georgescu.
„Pe Ștefănescu s-a dat un milion. Hadnagy a spus să s-au dat 700.000, dar problema e că ei au 50% din Ștefănescu. Da, noi am dat un milion. Dar 50% îi aparține lui Mihai Georgescu, cei de la Sepsi nu sunt proprietarii lui Ștefănescu. Când cumpără cei 50%, dacă o vor face vreodată, mai discutăm.
Cam pe la un milion era oferta. Eu cred că Ștefănescu va termina contractul la Sepsi. L-au securizat cum trebuie, cu bani la semnătură, salariu bun. Nu ar avea de ce să plece.
Doar să pice echipa în cap, să nu mai prindă play-off-ul. Mie mi-ar plăcea să fiu fotbalist acolo, la Sepsi. Și antrenor”, a declarat MM Stoica, la Orange Sport.
„A fost un șoc bun schimbarea antrenorului și suntem mulțumiți cum am arătat în ultimele patru etape.
Vedem ce o să fie. Probabil, vor veni unul, doi jucători. Ștefănescu? Nu cred că o să-l vindem și sper să-l păstrăm până în vară”, a comentat Hadnagy pentru Orange Sport.
„Dacă o să vină oferta care a mai fost în trecut, atunci o să-l ținem. Dacă o să vină o altă ofertă, mai mare, nu-l vom mai putea ține”.
Acesta a dezvăluit că oferta primită în trecut pentru Ștefănescu a fost de 700.000 de euro. „Momentan, noi suntem la capitolul tatonări, iar neamțul nostru nu ne-a zis ce o să aducem. E foarte mulțumit de lot, apoi vom vedea”, a declarat directorul sportiv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER