Meme Stoica a explodat pe rețelele de socializare împotriva Farului lui Gică Hagi, după ce Chivulete a dat penalty în meciul cu Universitatea Craiova! Managerul FCSB şi-a strigat furia într-un singur cuvânt!
Meme Stoica a postat pe rețelele de socializare un mesaj compus dintr-un singur cuvânt la scurt timp după ce arbitrul Andrei Chivulete a acordat penalty pentru Farul Constanța, în minutul 6 al meciului din deplasare cu Universitatea Craiova, din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii.
Meme Stoica a explodat pe rețelele de socializare împotriva Farului lui Gică Hagi, după ce Chivulete a dat penalty în meciul cu Universitatea Craiova! Managerul FCSB şi-a strigat furia într-un singur cuvânt!
Atunci, în careul oltenilor s-a produs un contact între Denis Alibec și Bogdan Mitrea, chiar la marginea suprafeței de pedeapsă. După câteva minute în care arbitrii din camera VAR au analizat această fază, „centralul” Andrei Chivulete a fost chemat la marginea terenului de Istvan Kovacs, cel care s-a aflat în aceasta, pentru a urmări și el reluările acelei faze pe monitor. După ce a revăzut faza, el a decis să acorde lovitură de la 11 metri pentru Farul.
La scurt timp, Meme Stoica, managerul general de la FCSB, echipa care se luptă la titlu în acest final de sezon cu formația lui Gică Hagi, și-a manifestat dezaprobarea față de această decizie prin intermediul rețelelor de socializare. El a scris un singur cuvânt într-o postare pe Facebook, și anume „Inacceptabil”.
Cel mai probabil, oficialul vicecampioanei României a considerat că acel contact nu a fost suficient pentru acordarea unui penalty. De asemenea, există posibilitatea ca Meme Stoica să se fi referit și la faptul că el s-a produs, posibil, în afara careului de 16 metri.
Penalty-ul respectiv a fost însă ratat de către Denis Alibec, care a ales să șuteze în forță, destul de aproape de centrul porții, și a fost ghicit de portarul Laurențiu Popescu, cel care a reușit să respingă cu piciorul la acel șut.
La scurt timp, atacantul Farului și-a luat revanșa și a oferit pasa decisivă pentru golul marcat de Mateus Santos, în minutul 24, la capătul unei acțiuni individuale. Însă, din păcate pentru el, Alibec a încheiat prima repriză cum nu se putea mai prost, cu un cartonaș roșu primit direct, după ce l-a lovit cu cotul în ceafă pe Ștefan Vlădoiu.
Sursă foto galerie: Capturi Prima Sport / Digi Sport