Petrolul Ploiești, echipa lui Florin Pîrvu, a învins-o la limită pe Poli Iași, scor 2-1, în etapa cu numărul 26 din Superliga.
După partida de pe „Ilie Oană”, Meme Stoica, oficialul celor de la FCSB, a ținut să remarce un fotbalist.
Meme Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a ținut să puncteze că Petrolul nu a renunțat nicio secundă, deși a fost condusă timp de 59 de minute.
Oficialul roș-albaștrilor l-a lăudat pe Alexandru Musi pentru reușita sa, dar și pe Luca Mihai, mijlocașul Iașului, pentru calitatea sa incredibilă cu piciorul stâng.
„De remarcat e faptul că Petrolul nu a renunţat, deşi părea că ar trebui să fie mulţumită cu un rezultat de egalitate. Doar dacă luăm în calcul ocazia celor de Iaşi, bara lui Luca Mihai.
Eu aş mai remarca un gol de fotbalist, de autor, marcat de Musi. Nu că-i copilul nostru, dar vezi rar la un jucător de 19 ani, al patrulea gol al sezonului. Şi un jucător care promite – Luca Mihai. E prima dată când l-am văzut bine. Văd că are un picior stâng foarte bun”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.
Petrolul: Zima – Papp, Meijers, Huja, Țicu – Hanca, Seto, Jair, Grozav – Musi, Irobiso Rezerve: Eșanu, Bălbărău, Garutti, Dumtiru, Radu, Diomande, Bratu, Jyry, Ișfan, Răducan, Paraschiv, Berisha Antrenor: Florin Pârvu
Poli Iași: Ailenei – Todoroski, Bouhenna, Samayoa, Ispas – Bordeianu, Garobbio – Bettaieb, Mihai, Ștefanovici – Harrison Rezerve: Niga, Martac, Ilie, Katanec, Jatoba, Itu, Buș, Gheorghiță, Kabra, Mota Antrenor: Leo Grozavu
Stadion: „Ilie Oană” Spectatori: Arbitru: Mladinovici Horia Gabriel (Bucureşti). A1: Badea Marius (Râmnicu Vâlcea) , A2: Bucsi Imre-Laszlo (Sfântu Gheorghe). Arbitru VAR: Costreie Sorin (Voluntari). Arbitru AVAR: Busi Cătălin (Râmnicu Vâlcea).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER