Meme Stoica a răbufnit, la scurt timp după ce Gigi Becali l-a atacat pe Darius Olaru! „Nu suntem corecți”
Meme Stoica nu a mai rezistat și a răbufnit după ce Gigi Becali l-a criticat pe Darius Olaru pentru eliminarea din meciul cu Poli Iași.
FCSB a avut o evoluție modestă în partida cu Poli Iași, 0-1, iar patronul l-a criticat dur pe Darius Olaru fiindcă și-a lăsat echipa în inferioritate numerică, după doar 30 de minute de joc. Meme Stoica a sărit în apărarea jucătorului, chiar dacă lui Gigi Becali nu îi va conveni că e contrazis.
Meme Stoica, despre atacul dur la adresa lui Darius Olaru: „Nu suntem corecți”
Mihai Stoica i-a luat apărarea căpitanului FCSB, după ce a fost eliminat în meciul cu Poli Iași. Din cauza cartonașului roșu, Darius Olaru va sta pe bară cel puțin două etape, astfel că va rata meciurile cu Hermannstadt și UTA Arad.
Gigi Becali l-a criticat pe fotbalistul pe care poate încasa peste cinci milioane de euro, dar Mihai Stoica a precizat că nu e normal să se întâmple acest lucru, dat fiind faptul că jucătorul a făcut diferența de foarte multe ori și în urmă cu câteva săptămâni toată lumea se bucura când Olaru ridica cupa, după cucerirea titlului în Superliga.
Ideea e în felul următor, ne-a plăcut pe podium cu medaliile la gât, când aşteptam să se dea cu confetti, şampanie, când Olaru ridica cupa. Păi, acum, dacă începem să îl criticăm, pai înseamnă că noi nu suntem oameni corecţi. Adică, acolo ne-au înghesuit toţi, dar acum e vinovat el. Cu un meci înainte, ne-a câştigat meciul de nicăieri. În minutul 87 era 1-2, împotriva unei echipe cu care ne luptăm … şi atunci să vi să arăţi cu degetul … cartonaşul roşu e indubitabil”, a declarat Mihai Stoica, potrivit Prima Sport.
Darius Olaru pus sub presiune continuă la FCSB, a clacat: „Este cam singurul cu responsabilitate”
Victor Becali a evidențiat motivul pentru care Darius Olaru a avut o intrare incontrolabilă pentru care a văzut cartonașul roșu în ultima etapă. El consideră că se pune prea multă presiune pe jucător, mai ales că a rămas singurul din lotul celor de la FCSB care are o responsabilitate uriașă pe umeri.
Sigur, e o presiune pe el, este liderul echipei, are o responsabilitate. Este cam singurul cu responsabilitate, acum. Sigur, a mai venit Tănase, dar mai era și Coman. Sigur că îi este greu, n-a avut nicio vacanță, a venit direct după Europene și a intrat în programul echipei. Nu este ușor. El este un băiat liniștit, un băiat cuminte, dar asta e, se întâmplă, nu trebuie să dramatizăm. (n.r. se poate ca această ieșire să-i afecteze transferul în străinătate?) Nu, astea sunt povești, nu există așa ceva. N-are niciun fel de legătură”, a declarat Victor Becali, în exclusivitate, pentru ProSport.
Darius Olaru este aproape de plecarea de la FCSB. Internaționalul român ar fi în atenția unor cluburi din Olanda și Rusia. Gigi Becali nu vrea să îi dea drumul fără șase milioane de euro jucătorului care a marcat deja de trei ori în acest sezon pentru roș-albaștri.