Mihai Stoica, managerul celor de la FCSB, s-a pronuțat asuptra transferurilor făcute de rivala Rapid și crede că sumele investite de Dan Șucu sunt foarte mari.
Florentin Hasani, recent transferat în Giulești, a îmbrăcat tricoul naţionalei Kosovo, reuşind un gol, într-o victorie cu Gibraltar (1-0). La naţionala de tineret, kosovarul a marcat de trei ori în 10 partide.
Hasani este cel de-al doilea jucător din Kosovo în lotul Rapidului, după Albion Rrahmani, şi se va alătura lotului lui Cristiano Bergodi în cantonamentul din Antalya.
”M-am uitat la Hasani şi am văzut ce a jucat şi unde a jucat. A avut sezoane cu 0 goluri, a jucat prin Ungaria. Era cu 10 goluri golgheterul Albaniei. Aşa, şi? Bani mulţi!
Ştii câte goluri a avut Dugandzic, care a zis că nu vine la FCSB, deşi nu l-a chemat nimeni? La Osijek are 0 goluri, 0!
La Botoşani i-a prins bine clima la Botoşani, la Sochi s-a întors, la CFR n-a existat, iar la Rapid ne-a dat peste cap pe toţi. E golgheterul campionatului şi nu mai e la noi de când era cald afară”, a declarat Mihai Stoica la Orange Sport.
Rapid Bucureşti l-a achiziţionat pe atacantul kosovar Florent Hasani, golgheterul primei ligi albaneze, a anunţat clubul, sâmbătă, pe site-ul său oficial.
În vârstă de 26 de ani, Hasani a semnat un contract pe două sezoane şi jumătate cu Rapid.
În această stagiune, Hasani a marcat 10 goluri în 16 meciuri pentru FK Tirana, ocupanta locului 3 în Albania, oferind şi trei pase de gol. De asemenea, a bifat şi patru jocuri în Europa Conference League.
În sezonul trecut, atacantul a fost cel mai bun marcator al campionatului, cu 16 goluri marcate în 34 de partide.
Hasani a câştigat Supercupa Albaniei, cu FK Tirana, în 2022/23, iar în 2017 a reuşit să cucerească titlul de campion al Kosovo, cu Trepca, precum şi Supercupa Kosovo.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER