Meme Stoica, băgat în ședință de Gigi Becali. Ce au discutat la telefon cei doi și de ce și-a ieșit din minți patronul: „De ce te-am pus acolo?”

Gigi Becali (65 de ani) l-a băgat în ședință pe Meme Stoica după înfrângerea suferită de FCSB cu Oțelul Galați, scor 0-2, în etapa a 18-a din Superliga.

După ce FCSB a pierdut meciul cu Oțelul Galați, scor 0-2, Gigi Becali a pus mâna pe telefon și l-a sunat pe Meme Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, pentru a-i cere explicații.

Gigi Becali l-a băgat în ședință pe Meme Stoica după înfrângerea suferită de FCSB cu Oțelul Galați

Deranjat de faptul că jucătorii conduși de Elias Charalambous stau la antrenament doar o oră și 15 minute, Gigi Becali i-a dat ordin lui Meme Stoica să pună piciorul în prag și să îi țină cel puțin o oră și 45 de minute.

„Pantea, nu știu ce și cu el. Păi de ce nu mai joacă nimic? O oră și un sfert. Imediat m-a dus gândul. Am întrebat după meci ce se întâmplă. L-am întrebat pe Mihai (n.r. – Mihai Stoica) cât face antrenament și mi-a zis o oră și un sfert.

«Cum adică o oră și un sfert? Păi tu nu ai ceas?», i-am spus lui Meme. «Păi eu ce să fac?», mi-a transmis el. «Păi tu ce să faci? Tu ești acolo conducător. Ești omul care te-am pus să conduci. Ai ceas? Pune ceasul», i-am zis eu.

«Păi ce fac, îl dăm afară pe Neubert? Că face el pregătirea», mi-a zis Meme. «El face pregătirea, dar îi spui așa: Combinată cu antrenor, cu pregătire, ceasul este 13:00, la 14:45 se oprește antrenamentul». Repetiție, repetiție.

Să vezi acum după ce am intervenit eu ce se va întâmpla: repetiția, repetiția. Dacă nu face repetiții nu are antrenament, nu a mai urcat prea mult. Nu e antrenat, nu are condiție fizică. Nu poți să-l scoți că nu ai pe cine să bagi sub 21”, a declarat Gigi Becali, conform Fanatik.

FCSB, lider în Superliga după 18 etape

Chiar dacă a fost învinsă pe Arena Națională de Oțelul Galați, FCSB a rămas lider în clasamentul din Superliga, cu 37 de puncte, la cinci în fața celor de la CFR Cluj și Universitatea Craiova și la șase distanță de Rapid.

Echipa lui Gigi Becali are 11 victorii, patru rezultate de egalitate și trei înfrângeri în cele 18 meciuri jucate în ediția actuală din Superliga, iar golaverajul este de 41 de goluri date și 18 primite.

Pentru FCSB urmează meciul din grupele Cupei României Betano cu FC U Craiova, joi, 7 decembrie, după care duminică se va duela cu CFR Cluj în Superliga, în Gruia, de la ora 20.00.

Publicat: 05 12. 2023, 13:51