Profund deranjat de o declarație pe care Andrea Mandorlini a oferit-o după CFR Cluj – Petrolul Ploiești 1-0, Meme Stoica a făcut o comparație halucinantă și a lansat un atac fără precedent la adresa antrenorului italian din Gruia.
Sistemul VAR nu pare să aibă efectul așteptat în România, deoarece controversele legate de arbitraj și discuțiile din jurul acestora sunt la fel de intense ca în sezoanele în care tehnologia nu îi ajuta pe arbitrii din Superliga.
Doar în ultima etapă a campionatului, în jurul partidelor Farul – FCSB 0-1 și CFR Cluj – Petrolul 1-0 au avut loc o mulțime de discuții. La primul duel menționat, roș-albaștrii au primit un penalty care a fost aspru contestat de cei din tabăra gazdă, iar la CFR Cluj – Petrolul, oaspeții au solicitat două lovituri de la 11 metri, însă fără rost, deoarece nu le-au primit.
La finalul jocului din Gruia, CFR – Petrolul, antrenorul gazdelor, italianul Andrea Mandorlini, s-a plâns de greșelile frecvente din arbitrajul românesc, însă a părut că a pus în primul rând lupa pe partida Farul – FCSB 0-1:
„Am văzut astăzi greșeli, dar și ieri a fost un arbitraj cu greșeli, mă refer la meciul Farului, asta nu face cinste fotbalului românesc. Acel arbitraj a fost o lipsă de respect față de Hagi, față de Popescu, jucători care au scris istorie pentru România. Nu am mai văzut un penalty absurd ca cel de ieri. E o pagină neagră pentru fotbalul din România.
Noi suntem fericiți până acum, dar diferența din clasament este făcută de două penalty-uri, unul pe care FCSB l-a primit cu noi și nu a fost și unul din meciul cu Farul. Clasamentul ar fi fost diferit, sunt două penalty-uri inexistente. Puteam și noi să fim în față”, a declarat Andrea Mandorlini, printre altele, după CFR Cluj – Petrolul 1-0.
Reacția lui Mandorlini l-a scos din sărite pe Mihai Stoica, iar managerul general al FCSB a lansat un atac foarte dur la adresa tehnicianului italian:
„Meciul CFR Cluj – Petrolul l-am văzut tot. Cel mai interesant mi s-a părut ceea ce a declarat Mandorlini după meci.
El crede că venind dintr-o ţară cu un fotbal superior, care a dat campioane europene, mondiale, crede că el a inventat şmecheria. Că suntem nişte proşti care stăm cu gura căscată să-l auzim debitând nişte inepţii cum rar mi-a fost dat să văd”, și-a început Mihai Stocia discursul.
În continuare, oficialul FCSB a făcut o comparație halucinantă pentru a descrie diversiunea pe care susține că a încercat să o facă Andrea Mandorlini:
„Să vorbeşti despre un alt meci şi despre o altă fază, unde este un penalty discutabil, când împotriva ta trebuiau să se dicteze două penalty-uri clare, este deja o sfidare la adresa bunului simţ.
Diversiune! El crede că noi nu ştim să facem diversiune. Eu nu aş fi avut tupeu să vorbesc despre o altă fază, când am mortul în casă şi se descompune”, a mai adăugat Meme Stoica, la Orange Sport.
FCSB și CFR Cluj au ambele câte 8 meciuri disputate în startul acestui sezon. FCSB conduce clasamentul din Superliga, cu 21 de puncte, în timp ce ardelenii sunt imediat în spate, cu 19 puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER