Meme Stoica face un anunț dezastruos despre Vlad Chiricheș: „E o mare lovitură”. Decizia urgentă luată de FCSB
Meme Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a făcut un anunț devastator legat de accidentarea lui Vlad Chiricheș.
Meme Stoica face un anunț dezastruos despre Vlad Chiricheș: „E o mare lovitură”. Decizia urgentă luată de FCSB
Vlad Chiricheș, apărătorul celor de la FCSB, s-a accidentat în înfrângerea cu UTA Arad, scor 1-2, de la finalul lunii august. Spre dezamăgirea celor care o susțin pe vicecampioana României, Meme Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a anunțat că experimentatul fundaș va mai sta încă 3-4 luni pe bară. În ciuda accidentărilor care i-au măcinat întreaga carieră, Chiricheș nu ia în calcul posibilitatea de a se retrage din fotbal.
„Marți, a fost în Finlanda cu doctorul nostru. Problema pe care o are a fost rezolvată la unii jucători celebri de către un profesor din Finlanda. Nu e ce ne doream, sperăm să fie finalul problemei, să se refacă. E foarte important și consultul clinic. Se va ajunge la intervenție cel mai probabil. Va mai sta 3-4 luni.
Nu ia în calcul să se retragă. A mai avut rupturi musculare, a avut tot felul de accidentări. Ideea e că vom aștepta mai mult decât ne-am fi dorit.
Chiricheș renunță la bani în perioada asta cât lipsește, rar găsești jucători ca el. El vrea să mai joace, nu să se retragă. E o mare lovitură în lupta la titlu, eu îl vedeam mereu în echipa de start”, a declarat MM Stoica la Orange Sport.
Se credea că Vlad Chiricheș va sta accidentat mult mai puțin: „Ar trebui să revină într-o lună”
Deși Meme Stoica spunea că Vlad Chiricheș va sta pe bară doar o lună, perioada accidentării sale avea să se prelungească cu mult.
„La Vlad Chiricheş e ruptură. Simte şi atunci când merge. Va sta 3-4 săptămâni. Ar trebui să revină într-o lună. Culmea, joci pe sintetic, joci la 3 zile, şi nu păţeşti nimic. El se pregăteşte extraordinar, însă iată că s-a întâmplat acum accidentarea. Chiricheş e o achiziţie foarte bună, chiar dacă s-a întâmplat asta acum”, a spunea Mihai Stoica pentru sursa de mai sus.