Meme Stoica îl atacă dur pe Dan Șucu! De la ce a pornit totul
După ce Dan Șucu le-a reproșat celor de la FCSB decizia de a acuza în mod public arbitrajele controversate, Meme Stoica a venit cu o replică dură pentru acționarul rivalei Rapid.
Mihai Stoica, replică dură pentru Dan Șucu: „Cu astfel de arbitraje nici eu n-aș comenta”
În urmă cu ceva timp, Dan Șucu, acționarul majoritar de la Rapid, le-a reproșat rivalilor de la FCSB faptul că se plâng mult prea des de arbitraje. Drept replică, Meme Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la vicecampioana României, l-a atacat și el la rândul său pe oficialul giuleștenilor.
„Ne vorbește Șucu de la înălțimea unei tribune imaginare. Spre deosebire de aristocrații de la Rapid, care nu se coboară… păi, mersi, cu astfel de arbitraje nici eu n-aș comenta. Nu mai spun de sezonul trecut, cu acele faulturi dure împotriva noastră nesancționate. Pot să merg mult mai departe. Normal că n-aș vorbi.
Noi am avut un meci de pomină, s-a scris peste tot, Colțescu e suspendat, Kovacs e suspendat, dar merge în Arabia Saudită. Și eu aș vrea să fiu suspendat de FRF și să fiu trimis 2 săptămâni în Seychelles.
FCSB are de suferit din cauza arbitrajului. A fost viciere clară la Arad. Vassaras a făcut o chestie foarte gravă, cu filmarea fără proveniență, pe care a prezentat-o. A încercat o diversiune, cu o filmare pe care cei de la VAR nu au văzut-o.
Cei care susțin că n-a fost penalty la Cvek la Compagno nu știu regulamentul, ori au interes, ori vor să pună presiune. Ăla a fost un meci arbitrat perfect de Bîrsan.
Că unii spun, nu mă interesează, eu am dovezi. Să ne uităm și să interpretăm fazele. Vassaras a spus că nu e penalty la Onea, dar l-a suspendat pe Feșnic. Nu trebuie să susțină cineva că e penalty dacă nu e penalty.
Eu niciodată nu spun minciuni! E o minciună pentru unii care neagă evidența. Oameni buni, noi vorbim de arbitraj când Kovacs a făcut ce a făcut la barajul cu FC U Craiova. El poate face orice, așa dă impresia.
Cum poate arbitra așa? Poate mergea Craiova în cupele europene. Ce a făcut atunci? Iertați-mă! Kovacs a dat penalty la Cristea, la meciul cu Craiova, dar mingea i-a venit în piept. Cum rămâne cu Camo, Camo? și Dispari! la Coman. Eu în fiecare zi dacă fac live pe Facebook am cel puțin 3.000 de oameni care se uită la mine”, a declarat Meme Stoica pentru Orange Sport.