Meme Stoica, impresionat de un fotbalist de la rivala Rapid. „E foarte bun! Poate face diferența, nu fuge de joc!” Îl cere la naționala României
Meme Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a rămas plăcut impresionat de un fotbalist de la rivala Rapid.
Meme Stoica, impresionat de un fotbalist de la rivala Rapid
Rapid a remizat „acasă” cu Sepsi OSK, scor 0-0, în prima etapă a sezonului 2023-2024 din Superliga, însă Meme Stoica a pus ochii pe „perla” din Giulești.
Cătălin Cîrjan, fotbalistul împrumutat de Arsenal la Rapid, a jucat 71 de minute în meciul Rapid – Sepsi OSK, scor 0-0, iar Meme Stoica este de părere că internaționalul român a fost cel mai bun om al lui Cristiano Bergodi.
„(n.r. – debutul lui Cîrjan). Bun. E debutul la seniori, la 20 de ani, vine cam târziu, dar a arătat bine. A fost cel mai periculos jucător al Rapidului, iar după ce a ieşit am văzut că Rapid a cam suferit. Practic cei care au venit de pe bancă nu prea au adus nimic.
Cîrjan a fost cel mai bun jucător al Rapidului, se mişcă mult, caută jocul. (n.r. – la prima ocazie de gol). Acolo a arătat că e fotbalist. A făcut preluarea aia, toată lumea se aştepta să tragă la poartă, după aia şutul n-a fost extraoardinar, dar eram curios să-l văd. E foarte bun.
E un jucător care poate face diferenţa şi o face, nu fuge de joc. El nu are un fizic impunător, dar a avut o fază când a pus bine corpul. Se vede că a lucrat cu Arteta şi s-a antrenat cu jucători mari.
E indiscutabil că e un jucător rafinat şi avem nevoie de aşa ceva în fotbalul românesc”, a declarat Meme Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, conform Orange Sport.
Meme Stoica, săgeți către FRF din cauza lui Cătălin Cîrjan. „E vina federației!”
Meme Stoica a vorbit și despre momentul în care Cătălin Cîrjan a fost îndepărtat de către oficialii FRF de la echipa națională a României, iar oficialul FCSB crede ca fotbalistului împrumutat de la Arsenal la Rapid să i se facă dreptate.
„Acum ar trebui să se cam întrebe dacă au făcut bine când l-au îndepărtat de naţională. Chestia aia… Vino să joci cu FC Argeş şi CSA meciuri amicale. «Nu pot, că joc cu Juventus şi Arsenal» şi a intrat în locul lui Odegaard. Aici vina e a federaţiei. Nu e pierdut de naţională, dar putea fi câştigat”, a mai spus oficialul FCSB pentru sursa citată mai sus.