Meme Stoica nu s-a putut abține atunci când a văzut ce s-a întâmplat în meciul U Cluj – FC Hermannstadt 2-1, din Superliga, și a reacționat direct din Turcia.
Roș-albaștrii urmează să se întoarcă din Antalya în cursul zilei de duminică, 21 ianuarie, cu doar o zi înaintea primului lor meci oficial din noul an. Luni, de la ora 20:00, FCSB va primi vizita celor de la UTA Arad.
Sâmbătă, 20 ianuarie, a fost ultima zi petrecută de cei de la FCSB în cantonamentul din Antalya, duminică urmând să fie înapoi la București, deoarece luni au programat primul meci oficial din 2024, în compania celor de la UTA Arad.
În ultima zi din Antalya, Meme Stoica și-a făcut timp și a urmărit unul dintre meciurile care s-au disputat de la reluarea campionatului. Este vorba despre partida U Cluj – FC Hermannstadt, câștigată de elevii lui Ioan Ovidiu Sabău cu scorul de 2-1.
Tabela de marcaj a fost deschisă de oaspeți, în minutul 62, prin Alessandro Murgia, însă U Cluj nu a cedat și a revenit spectaculos. Golul egalizator a fost marcat de Alexandru Chipciu, în minutul 65, în timp ce reușita de trei puncte i-a aparținut lui Daniel Popa și a fost consemnată în minutul 77.
În ceea ce privește reușita lui Chipciu, fost jucător la FCSB, Meme Stoica a privit-o cu bucurie. Chipciu a profitat de o centrare venită din flancul drept, a preluat elegant în careu, a intrat înspre centru și apoi a finalizat cu un șut violent sub bara transversală. Ajuns la 34 de ani, Alex Chipciu se descurcă la fel de bine ca în tinerețe, iar Meme Stoica l-a descris prin intermediul unui singur cuvânt:
„Rockyyy”, a scris MM Stoica, pe Instagram, la Insta Story.
Tot sâmbătă, în Antalya, Meme Stoica a urmărit și ultimul antrenament pe care cei de la FCSB l-au efectuat în cantonamentul din Turcia. Duminică, întreg efectivul se va întoarce la București și va aștepta prima partidă oficială a anului. Luni, 22 ianuarie, de la ora 20:00, roș-albaștrii vor primi vizita celor de la UTA Arad, pe Arena Națională, cel mai mare stadion al României.
În timp ce urmărea ultimul antrenament din Antalya al elevilor lui Charalambous, Meme Stoica a transmis:
„Ultimul antrenament înainte de… Asaltul final! Anul ăsta trebuie să fie al nostru”, a scris managerul general al FCSB, în descrierea unui alt Insta Story.
FCSB este lider în Superliga, cu 44 de puncte adunate după 21 de etape. În spatele ei se află CFR Cluj, cu 36 de puncte, plus Rapid, cu același număr de puncte, dar cu un meci mai mult disputat. Universitatea Craiova este pe 4, cu 34 de puncte, fără să își fi jucat încă meciul din runda cu numărul 22.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER