Meme Stoica, reacție în noapte după ce rivala Rapid a fost lovită de tren la Farul, scor 7-2! Preşedintele FCSB insinuează că giuleştenii nu şi-au dorit prea tare să încurce echipa lui Hagi: „Aşa a părut”

Mihai Stoica, managerul general al FCSB, urmareste meciul de fotbal contra formatiei U Cluj din etapa a XVI-a a Superligii, disputat pe Cluj Arena din Cluj-Napoca, luni, 31 octombrie 2022. FLAVIU BUBOI / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 4 poze

Mihai Stoica a reacționat în miez de noapte după ce Rapid a fost învinsă fără drept de apel la Ovidiu de Farul Constanța, scor 2-7, și a insinuat că giuleștenii nu și-ar fi dorit să câștige.

Mihai Stoica, reacție în miez de noapte după Farul – Rapid

Oficialul celor de la FCSB a analizat prestația elevilor lui Adrian Mutu și a concluzionat că aceștia au evoluat ca o echipă care nu mai luptă pentru niciun obiectiv în acest final de stagiune.

Mihai Stoica e convins că nici suporterii giuleșteni nu sunt foarte afectați de acest rezultat și susține că i-ar fi afectat mai tare un eșec cu FCSB în Giulești decât acest scor de proporții.

A fost alt Rapid contra noastră, un Rapid agresiv, care cu noi a jucat peste limita regulamentului. Dar nu putem compara… Farul, a dat șapte goluri, a avut două bare. Noi am avut trei ocazii în startul reprizei a doua, plus două penalty-uri care nu s-au dat. 

Rapid a arătat la Ovidiu ca o echipă pentru care se terminase sezonul, așa s-a prezentat. Rapid era în cărți pentru Europa, acum nu prea mai este. (…) Nu spun că nu și-au dorit să câștige, dar așa au părut, la fel ca o echipă fără obiectiv. Parcă erau vlăguiți, așa mi s-a părut mie.

Eu cred că suporterii Rapidului nu sunt foarte supărați. Ar fi fost supărați dacă-i băteam noi în Giulești. Cred că nici proporțiile covârșitoare ale scorului nu-i deranjează foarte tare. Eu știu că suporterilor lor le-a convenit când am pierdut noi cu Middlesbrough, înțeleg că au și defilat printr-un cartier al Capitalei”, a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.

Cum au arătat echipele la Farul – Rapid 7-2

Farul: Aioani – D. Kiki, Larie, Artean, Borza – T. Băluță, Nedelcu, Grameni – Alibec, L. Munteanu, Mazilu
Rezerve: Buzbuchi, Sîrbu, K. Boli, Casap, K. Doukoure, Mateus Barbosa, Sali, N. Popescu, V. Morar
Absenți: Marins, M. Popescu (accidentați)
Antrenor: Gheorghe Hagi

Rapid: H. Moldovan – R. Onea, Săpunaru, Dr. Grigore, J. Morais – Kait, Al. Albu, Al. Ioniță II – Sefer, Dugandzic, Funsho Bamgboye
Rezerve: Drăghia, P. Iacob, Fl. Ștefan, Emmers, Papeau, Pănoiu, Ongenda, Costache, Luckassen
Antrenor: Adrian Mutu

Stadion: „Gheorghe Hagi” (Ovidiu)

Arbitru: Cătălin Popa; A1: George Neacșu; A2: Mihai Marica; Arbitru VAR: Sebastian Colțescu; Arbitru AVAR: Daniel Mitruți

Publicat: 07 05. 2023, 00:43