Nu e un secret că Gigi Becali l-a dorit în mai multe rânduri la FCSB pe Marius Șumudică, iar ultima dată, când s-a și ajuns chiar la contrract, antrenorul s-a sucit în ultimul moment și a declinat oferta.
A fost momentul în care Gigi Becali s-a și supărat cu Meme Stoica, acesta din urmă susținând cu tărie de ce tehnicianul care are în sânge Rapidul nu ar fi venit niciodată la FCSB.
Gigi Becali este foarte bun prieten cu Marius Șumudică, iar antrenorul a fost de mai multe ori dorit pe banca la FCSB. Ultima dată a fost înaintea numirii lui Elias Charalambous, când cei doi chiar au ajuns la un consens total. Doar că totul a picat în ultimul moment după ce Șumudică s-a sucit și, forțat de galeria rapidistă, a declinat oferta venită de la gruparea roș-albastră.
În pline negocieri dintre Becali și Șumudică, Mihai Stoica a fost întotdeauna absolut sigur pe el că antrenorul asemuit cu Rapid nu va ajunge niciodată la FCSB. Acum, la ceva timp de la acele discuții, managerul de la FCSB a dezvăluit pe ce se baza certitudinea lui.
„Mie nu mi-a lăsat niciodată senzaţia că ar fi vrut să vină la noi. Cred că eram cel mai în măsură să simt dacă vrea să vină sau nu. Chiar şi când a fost acea discuţie cu Gigi Becali, unde s-a ajuns şi la contract, eu i-am spus lui Gigi că Şumudică nu vine.
Iar Gigi chiar s-a enervat, mi-a spus că nu are cum să nu vină dacă el a vorbit personal. I-am zis: >”, a spus Mihai Stoica, conform orangesport.ro.
Latifundiarul din Pipera spune că l-a iertat pe Șumudică, după ce acesta i-a refuzat oferta de a antrena pe FCSB, însă este categoric când afirmă că antrenorul nu va pregăti niciodată formația roș-albastră, cel puțin atât timp cât aceasta va fi de el patronată.
„Șumudică nu va antrena niciodată FCSB. Gata, să se termine odată bâlciul! De unde până unde tot Șumudică? A fost atunci, s-a schimbat după ce s-a întâmplat. Nu e vorba de orgoliu, el și-a cerut iertare: ’Da, dom-le, am greșit!’. Noi stabilisem tot, dar nu există, dacă nu mă ascultă, nu există antrenor care să nu mă asculte!
Am stabilit și apoi a zis că nu e așa. A recunoscut că a greșit, l-am iertat, sunt prieten cu el, dar atât. Am luat o hotărâre atunci. Nu vreau să se interpreteze. Eu am niște principii în viață. Nu vreau să mă cert cu Șumi, că e băiat bun, dar nu vreau să am cu el legături de contract.
Eu am niste principii, dacă odată ai făcut ceva, cum ar veni să mă minți în față, nu zic de el, zic la modul general, dacă m-ai mințit în față azi, după ce am vorbit ceva ieri, eu iert, dar țin cont de aia:
A avut un comportament atunci, l-am iertat, dar pentru ce a făcut atunci, nu va antrena niciodată. Nu poți să spui acum ceva, și apoi mâine să zici că nu a fost așa. Șumudică e băiat deștept, știe să vorbească. E și antrenor, e adevărat, dar eu n-am nicio treabă cu Șumudică la antrenorat”, a declarat Gigi Becali la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER