Meme Stoica sare din nou în apărarea lui Florinel Coman, după ce a fost acuzat de individualism în FCSB – Rapid: „Asta a fost discuția, punct!”
Meme Stoica a sărit din nou în apărarea lui Florinel Coman, după ce fotbalistul celor de la FCSB a fost acuzat de individualism la derby-ul cu Rapid.
Meme Stoica sare din nou în apărarea lui Florinel Coman
În urma derby-ului pierdut de roș-albaștri pe Arena Națională, scor 1-2, Coman a fost arătat cu degetul de mai multe persoane și a fost „dat de gol” chiar de patronul Gigi Becali că ar fi spus că n-a avut cui să paseze la anumite faze.
Meme Stoica i-a luat apărarea „șeptarului” de la FCSB și e convins că acesta n-ar fi spus vreodată astfel de cuvinte despre coechipierii săi, cu atât mai mult în fața patronului.
„Vorbeam cu Gigi după meci, zicea de Coman că a fost individualist și i-am zis eu: ‘băi, câteodată dacă nu ai cui să îi dai, ești individualist’. Aia a fost discuția mea cu Gigi, o discuție, dar nu vreo fază anume. După aia, Coman se simțea foarte rău, a jucat bolnav, l-a sunat să îl întrebe cum e.
A zis: ‘nu mă simt bine, nea Gigi, tușesc, mă doare capul’. Gigi i-a zis că a fost cam individualist, el i-a zis: ‘nea Gigi, nu știu dacă am fost individualist sau nu, în careu câteodată am vrut să mi-o fac, am ținut-o mai mult că am tot vrut să mă fac să dau la poartă’. Asta a fost discuția, punct.
A ținut-o mult acolo, dar nici nu avea soluții, că era îngrămădeală. Coman e un băiat și coleg prea bun, el e băiat deștept, nu e prost. Lui Gigi orice îi spui spune la presă, cum ai putea să spui ceva și să te gândești că nu află ceilalți?”, a spus Meme Stoica, potrivit Orange Sport.
Meme Stoica, replică dură pentru Marius Șumudică după ce a atacat-o pe FCSB
„Ce mă interesează pe mine ce spune ăla? Eu comentez ce face Gaziantep? Îmi vin doar cuvinte proaste să zic. În ce calitate vorbește? A jucat vreodată la Steaua, a antrenat acolo? Ce treabă are el ca să vorbească el? De unde știe el cum se antrenează și ce se petrece la noi?
Nu mai vorbește cu Gigi Becali. Ce sunt eu, secretarul lui Gigi să știu dacă mai vorbesc? Nu era niciun sfătuitor, a vrut să îl pună antrenor la FCSB, nu se sfătuiește Gigi cu nimeni. Gigi are idei proprii.
Să facă analize la Rapid, la Bistrița, la Sportul, unde a antrenat, la Progresul. Ce treabă are el cu FCSB? Dacă o să vorbească Olăroiu sau chiar și Răzvan Lucescu, chiar dacă nu a antrenat Steaua și FCSB, o să comentez și eu”, a declarat Mihai Stoica la Orange Sport.