Meme Stoica a fost terorizat de fanii celor de la FCSB, iar managerul formației „roș-albastre” vrea să-și schimbe numele pe rețelele de socializare.
FCSB o va întâlni în etapa viitoare pe Rapid București. Echipa finanțată de latifundiarul din Pipera are 13 puncte avans față de ocupanta locului secund, CFR Cluj, iar o victorie în derby-ul de sâmbătă, de la 20.30, ar putea să aducă titlul de campioană în vistieria „roș-albastrilor”.
Enervat până la culme de mesajele primite în legătură cu cererea de bilete pentru derby-ul dintre FCSB și Rapid București, Meme Stoica a anunțat că își va schimba numele pe Facebook pentru a nu mai fi deranjat de astfel de solicitări.
„Îmi schimb numele de pe FB (n.r. Facebook), ca să scap de cei care cer bilete azi. Telefonul l-am pierdut, îl găsesc duminică dimineață”, a scris Meme Stoica, pe pagina lui de Facebook.
Biletele pentru meciul cap-de-afiș al etapei a cincea din play-off-ul Superligii au fost epuizate, cu trei zile înainte partidei.
„Roș-albaștrii” au șansa de a cuceri titlul de campioană a Superligii, după o pauză de nouă ani. Elevii antrenați de Elias Charalambous își pot îndeplini marele vis după numai cinci etape din play-off, chiar în fața rivalei Rapid București.
FCSB are nevoie de jocul rezultatelor pentru a deveni campioană a României, după cinci etape din play-off. Mai precis, Universitatea Craiova trebuie să obțină cel puțin o remiză din duelul cu Sepsi Sfântu Gheorghe, iar CFR Cluj trebuie să învingă pe Farul Constanța.
În cazul în care scenariul se adeverește, FCSB ar avea minimum 15 puncte avans față de CFR Cluj și Universitatea Craiova. Astfel, contracandidatele pot, în cel mai bun caz, să egaleze la puncte formația antrenată de Elias Charalambous, iar roș-albaștrii ar deveni campioni, întrucât sunt singura formație din play-off care nu a beneficiat de rotunjirea punctelor la începutul fazei finale a campionatului.
Formația patronată de Gigi Becali a câștigat ultimul titlu de campioană a Superligii în sezonul 2014-2015. Atunci, deși FCSB avea un avans considerabil față de restul echipelor la sfârșitul turului, „roș-albaștrii” au câștigat trofeul în ultima etapă, după un final de campionat încins.
Despărțite de două puncte, FCSB și ASA Târgu Mureș s-au luptat pentru titlul de campioană a Superligii până în ultima etapă a sezonului. FCSB a obținut numai un egal la Iași, împotriva formației locale, iar ASA Târgu Mureș a ratat șansa de a câștiga Superliga, după o înfrângere împotriva penultimei clasate, Oțelul Galați, 1-2.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER