Mentorul lui David Popovici l-a pus pe picioare pe Albion Rrahmani. Calvarul rapidistului, scurtat cu cel puțin o lună. EXCLUSIV
Albion Rrahmani, omul care a lipsit cel mai mult Rapidului în ultima parte a anului trecut s-a întors cu gol în prima etapă din 2024. Atacantul kosovar s-a accidentat grav la 13 octombrie 2023 în meciul Andorra- Kosovo, din grupa preliminară de calificare la Euro 2024, din care a făcut parte și România.
El a fost trimis direct pe masa de operație, cu fractură de peroneu și ligamente, iar cele mai oprimiste previziuni îl dădeau ca revenind pe teren după patru luni.
Albion Rrahmani, pus pe picioare de mentorul lui David Popovici
La trei luni însă de la cumplita accidentare, Rrahmani a reintrat titular la Rapid și a marcat un gol contra FCU Craiova. „De vină” pentru revenirea lui înainte de termen este cel care e socotit cel mai bun kinetoterapeut din România, Dragoș Luscan, omul care se ocupă de pregătirea și recuperarea fizică a lui David Popovici. Luscan l-a recuperat la clinica sa Kinetofit inclusiv pe patronul giuleștenilor, Dan Șucu, după o operație la umăr suferită acum doi ani, iar acesta a ținut ca fotbaliștii Rapidului care au probleme medicale să treacă prin mâinile lui Dragoș.
Primul care s-a întors mai repede pe teren a fost Papeau, apoi a urmat Rrahmani, iar acum se pregătește Petrila, care a avut o ruptură musculară gravă.
„Albion Rrahmani a venit cu o problemă destul de complicată, în urma unei intrări brutale. După operație, am urmat un program progresiv de recuperare la care el a răspuns foarte bine. A fost un pacient foarte disciplinat, care și-a dorit mult să se întoarcă pe teren, într-un timp cât mai scurt”, a afirmat Dragos Luscan pentru ProSport.
Dragoș Luscan (36 ani) deține masterate în pregătire fizică și în nutriție și i-a avut în mâinile sale pe Simona Halep, Cristina Neagu, Horia Tecău, ocupându-se și de recuperarea echipei masculine de handbal Dinamo.
El este unul dintre mentorii lui David Popovici, contribuind decisiv la ascensiunea acestuia. Colaborarea lor a început în 2018, pe când Popovici avea 13 ani.
„A fost în urma unui cantonament. M-am întâlnit cu David, am făcut multe exerciții. Am lucrat cu foarte mulți copii și, dintre ei, David a reușit să meargă mai departe. Ne-am mai întâlnit în diverse ocazii, când a mai avut câte o accidentare, apoi relația a început să se consolideze și să lucrăm într-un mod cât mai profesionist.
Când l-am cunoscut, avea părul lung, era exotic. David era un copil care era pregătit pentru înot, încă de la început s-a simțit că are o mentalitate pentru performanță. Acesta este punctul lui forte dintotdeauna. Reușește să dea răspunsurile bune, potrivite. Am crescut împreună.
Am niște teste pe care i le-am făcut de-a lungul timpului, probabil le voi prezenta în teza mea de doctorat sau într-o carte”, a spus Dragoș Luscan despre sportivul de care se leagă una dintre speranțele României la Jocurile Olimpice de la Paris.