Fotbalistul lui Gică Hagi, dorit de Gigi Becali, și-a dat acordul de a merge la FCSB.
De-a lungul timpului, Gigi Becali a cumpărat mai mulți jucători de la Gică Hagi. O nouă mutare pe axa Farul – FCSB s-ar fi putut produce chiar în această vară, informație confirmată chiar de jucător.
Mihai Popescu, fundașul, în vârstă de 31 de ani, al celor de la Farul Constanța, a recunoscut faptul că, în această vară, a fost aproape să semneze cu FCSB. Ba mai mult, a spus că își dăduse acordul pentru a merge la formația bucureșteană.
Totuși, într-un final, mutarea nu s-a mai realizat, jucătorul dorind să continue la echipa lui Gică Hagi.
„Au fost discuţii, am aflat din ce am vorbit cu mister (n.r. Gică Hagi). Mă bucur, pentru că înseamnă că mi-am făcut treaba aici, la echipă. Am ales să rămân la Farul, pentru că am avut continuitate, mister mi-a dat şansa să joc. Şi după accidentare a avut încredere în mine. Îi mulţumesc şi, chiar dacă mai aveam contract un an, am ales să prelungesc, pentru că mă simt bine.
Da, am spus-o şi când a apărut în presă despre această ofertă. Sincer, la momentul respectiv nu ştiam detalii, dar aş fi mers (n.r. – la FCSB), ţinând cont că echipele care tind să joace în Europa… FCSB este una dintre ele şi mi-ar fi plăcut să joc în continuare în Europa, cum am făcut-o şi cu Farul. Echipele care tind să se bată la campionat sunt FCSB, Craiova, CFR, noi, dar şi altele care şi-au depus candidatura.
FCSB e una dintre echipele care se bat pentru campionat şi pot spune că da, aş fi mers acolo cu drag, chiar dacă am jucat în trecut la Dinamo. Sunt jucător profesionist şi lucrul ăsta nu schimbă nimic. Vreau să fac performanţă, chiar dacă am o vârstă înaintată. Acum sunt aici şi vreau să fac performanţă cu Farul, dar pe viitor un transfer ar fi binevenit şi m-aş gândi tot la performanţă”, a declarat Mihai Popescu.
În luna aprilie, Gigi Becali a vorbit despre cum au decurs negocierile cu cei de la Farul, pentru Mihai Popescu.
„Am vorbit de Mihai Popescu, am făcut ofertă de 300 de mii, iar Gică Popescu a cerut 400 de mii de euro plus Haruţ. Adică 1,1 milioane de euro în total, 400 de mii, plus Haruţ de 700 de mii de euro cât am dat eu pe el. Mie nu-mi convine să dau atâţia bani pe un jucător de 31 de ani”, spunea Gigi Becali, în luna aprilie, la Orange Sport.
În acest sezon, Mihai Popescu a bifat șase partide pentru Farul, fără să marcheze vreun gol.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER