Jaja Silva (24 de ani) este pe lista lui Gigi Becali pentru un transfer, dar patronul de la FCSB este avertizat că brazilianul are unele probleme de comportament, și nu numai.
Gigi Becali vrea să îl transfere pe Jaja Silva la FCSB, dar este avertizat de fostul patron al jucătorului că ar putea întâmpina probleme extrasportive cu acesta.
Fotbalistul de profil ofensiv este unul care a dat satisfacție în tricoul lui FC Botoșani, unde însă lumea a rămas și cu amintirea unui fotbalist cu care s-a comunicat foarte greu din cauza faptului că nu știa nici limba română, nici limba engleză.
În plus, patronul moldovenilor, Valeriu Iftime, avertizează că acesta are și mici probleme de comportament.
Jaja Silva, fotbalistul pe care Gigi Becali îl vrea la FCSB, i-a lăsat o impresie foarte bună lui Valeriu Iftime în ceea ce privește calitățile fotbalistice. Acesta avertizează, însă, că este foarte greu de comunicat cu fotbalistul în vârstă de 24 de ani, care ar avea și unele probleme de comportament.
„A fost la noi, este un superfotbalist şi ar fi un mare câştig pentru FCSB. Dar e o chestiune de adaptare. Toţi jucătorii ăştia brazilieni au probleme cu adaptarea.
Eu l-am pierdut din cauza unui contract, fostul meu preşedinte a făcut o greşeală de redactare. Şi din vară aveam drept de prelungire, dar cu negociere. La negocierea salariului mi-a cerut 30.000 de euro. A primit un salariu foarte bun din afara ţării, a plecat cu 25.000 de euro. Dar este un superfotbalist, este excepţional. Eu aşa cred. Dacă se adaptează, e un mare câştig pentru FCSB.
Eu l-am adus pe Jaja în acelaşi timp cu Mateus Santos. Dintre cei doi, părerea mea şi a staff-ului era că Jaja era cu mult peste Santos. Pe Jaja voiam să-l ţin. Amândoi aveau nişte mici chestiuni de comportament. Dar, e vorba de limbă. Nu ştiau deloc limba română, nu ştiau nici limba engleză. Atunci, e complicat să vorbeşti în portugheză cu ei. Eu zic că are valoare de FCSB, dar se adaptează mai greu”, a declarat Valeriu Iftime, potrivit AS.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER