Nana Antwi a fost transferul din această iarnă cu care Gigi Becali a crezut că a dat lovitura, însă jucătorul nu se regăsește și abia prinde echipa antrenată de Elias Charalambous.
Fundașul dreapta ghanez nu disperă după ce a ajuns rezerva veteranului Valentin Crețu și a postat un mesaj motivațional în social media.
Poreclit „Racheta” de Gigi Becali în momentul transferului de la FC Urartu , fotbalistul african nu a impresionat până acum la FCSB. Chiar dacă nu a bifat decât 200 de minute pentru liderul detașat din Superligă, Nana Natwi nu se dă bătut și se motivează singur prin mesaje pe rețelele de socializare.
”Răbdarea și forța răzbesc întotdeauna”, a fost mesajul postat de Nana Antwi, alături de câteva fotografii cu el.
Transferat în iarnă din Armenia, de la FC Urartu, pentru 100.000 de euro, Antwi a avut parte de un coșmar la debutul ca titular. A fost introdus de la început în victoria cu FC Botoșani, scor 3-2, însă după un sfert de oră a primit cartonașul roșu pentru un fault din postura de ultim apărător. Înainte, Antwi jucase o repriză cu Universitatea Cluj, scor 0-0.
Florin Vulturar, agentul jucătorului ghanez, a vorbit despre acomodarea acestuia la FCSB, și a dezvăluit că fotbalistul a avut mari emoții la debutul ca titular, lucru care foarte probabil i-a cauzat eliminarea.
Impresarul este de părere că toată lumea lumea de la FCSB trebuie să aibă răbdare cu Antwi și a oferit exemplul lui Ngezana, jucător care a avut nevoie de o perioadă de câteva luni de adaptare la gruparea roș-albastră.
„Avantajul lui este că nu urmărește prea mult presa. De adaptat nu pot să zic că s-a adaptat, este greu. Știți când vorbeam că lui Ngezana îi trebuie cel puțin șase, șapte luni. Cam asta este rețeta, să zic că Nana s-a adaptat cât de cât în Europa, dar totuși a venit într-un alt mediu.
Mai are nevoie de timp, cel puțin până în vară. A avut emoții foarte, foarte mari la debut, chiar vorbeam cu el după meci și era copleșit de emoții. Din sezonul viitor o să fie cu totul un alt jucător. Am vorbit cu o zi înainte de meci și îl simțeam emoționat.
Aveam și eu emoții că nu o să îi fie foarte ok. Părerea mea este că emoțiile și presiunea le-au făcut să ia o decizie care nu a fost cea mai înțeleaptă. A fost o palmă pentru el, a zis că a avut multe de învățat din acel cartonaș roșu”, a afirmat Vulturar, conform Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER