Mihai Căpăţână face o reverenţă în faţa Craiovei Maxima! Legătura pe care o are cu Nicolae Negrilă

Mihai Căpăţână face o reverenţă în faţa Craiovei Maxima! Legătura pe care o are cu Nicolae Negrilă
  • Publicat:

Fundaşul dreapta al Craiovei Maxima, Nicolae Negrilă, a prezis, într-un interviu pentru Gazeta de Sud, victoria Universităţii Craiova în Gruia, contra CFR-ului, în prima etapă a play-off-ului. Partida s-a disputat chiar în ziua în care s-au împlinit 41 de ani de la calificarea Universităţii Craiova în semifinalele Cupei UEFA, o premieră pentru fotbalul românesc, golul decisiv fiind marcat chiar de cel alintat „Negoro”.

În Gruia, jucătorii lui Ivaylo Petev au purtat la încălzire tricouri omagiale, pe spate fiind inscripţionate numele componenţilor Craiovei Maxima. De asemenea, din respect pentru performanţa reuşită de olteni, clubul gazdă, CFR Cluj, a afişat pe tabelă înainte de meci o poză a echipei care a deschis drumul către glorie europeană pentru fotbalul românesc.

Mihai Căpăţână: „Performanţele Craiovei Maxima ne motivează şi pe noi”

Mihai Căpăţână a avut onoarea de a purta tricoul cu numele eroului partidei cu Kaiserslautern, Nicolae Negrilă şi crede că pentru el a fost vorba de câteva coincidenţe fericite. Chiar dacă nu a marcat, precum Nicolae Negrilă, Căpăţână poartă pe tricou numărul 23, iar Negrilă este născut pe 23 iulie, iar Universitatea Craiova a câştigat tot la un gol diferenţă cu CFR Cluj.

Mijlocaşul oltean de 28 de ani este familiarizat cu performanţele Craiovei Maxima şi spune că acestea nu reprezintă o „piatră de moară” pentru actuala generaţie, aşa cum au fost descrise uneori, ci o motivaţie suplimentară.

„A fost un sentiment plăcut, de mândrie. Mai ales că a existat o coincidență, Nicolae Negrilă fiind născut pe 23 iulie, iar eu joc cu numărul 23. Până la urmă a fost o coincidență norocoasă. Am informații despre majoritatea jucătorilor din acea perioadă, la fel cum am despre domnul Negrilă. Știu că a debutat chiar în anul în care Universitatea Craiova a câștigat prima dată campionatul în România. A jucat mult în Liga 1, cred că peste 350 de meciuri.

A reușit să câștige trei titluri cu Universitatea Craiova, unul din postura de antrenor secund în 1990-1991, atunci când au reușit și eventul. A avut o carieră foarte frumoasă și ne dorim să atingem aceste performanțe. Îți dau o motivație, o mândrie când știi ce au putut să realizeze acești oameni și asta ne-a motivat și pe noi, cred că s-a văzut în teren. A fost o victorie mare și ne dorim din suflet să mergem pe aceeași linie în play-off.

Este o motivație în plus, indiferent că sunt în tribună sau pe lângă noi, ei iubesc acest club și această meserie, iar noi le mulțumim. Este o pauză cu echipa națională, ne pregătim cu antrenamente intense. Trebuie să ne păstrăm ritmul, să menținem această linie, să acumulăm victorii pentru că asta ne va ține în luptă. Cred că fanii vor fi alături de noi în număr mare la meciul cu Rapid, este un derby și un joc important pentru noi”, a declarat Mihai Căpățînă.

Fanii olteni mai pot achiziţiona doar azi pachete la meciurile cu Rapid şi Oţelul

Următorul meci al Universităţii Craiova este cel cu Rapid, în etapa a doua a play-off-ului, sâmbătă, de la ora 21.00, pe arena „Ion Oblemenco”.

La câteva zile, pentru olteni urmează și confruntarea din sferturile Cupei României cu Oțelul Galați, iar până diseară biletele se pot achiziționa la pachet pentru cele două partide.

„Universitatea Craiova vinde biletele pentru jocurile cu FC Rapid 1923 și SC Oţelul Galaţi, atât la pachet, cât și individual, pentru fiecare meci în parte.

Împreună pentru Știința pe ambele fronturi: SuperLiga și Cupa României! Biletele pot fi achiziționate: Online. Magazinul oficial din Electroputere Mall.

Magazinul mobil din Piața „Mihai Viteazul”. Partenerii Entertix (librăriile Cărturești și hypermarketurile Carrefour) şi de la casele de bilete situate la Sala Polivalentă. Prețurile biletelor (PACHET): Peluza Nord – 30 RON. Tribuna a II-a – 60 RON. Tribuna I – 100 RON. Tribuna VIP – 200 RON. Prețurile biletelor (INDIVIDUAL):Peluza Nord – 20 RON. Tribuna a II-a – 40RON. Tribuna I – 60 RON. Tribuna VIP – 125 RON. Tichetul emis trebuie păstrat după meciul cu FC Rapid pentru a facilita accesul și la partida cu Oțelul. Abonații Universității Craiova pot intra la partida cu Oțelul Galați din Cupa României pe baza cardului emis de club. Închide televizorul și hai pe stadion!”, au transmis cei de la Universitatea Craiova.

 

Cosmin STAICU / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dana Roba, un nou derapaj taxat dur. Și-a vopsit cele două fetițe. Cum arată micuțele machiate profesional
Dana Roba, un nou derapaj taxat dur. Și-a vopsit cele două fetițe. Cum arată micuțele machiate profesional
Au apărut imaginile! Ce s-a întâmplat cu Jordan Gele, imediat după FCSB – Dinamo
Au apărut imaginile! Ce s-a întâmplat cu Jordan Gele, imediat după FCSB – Dinamo
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie!
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom…
„Îi așteaptă iadul!” Au văzut anunțul FRF și se tem să vină la București pentru meciul cu România din preliminariile CM 2026
„Îi așteaptă iadul!” Au văzut anunțul FRF și se tem să vină la București pentru meciul cu România din preliminariile…
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
BREAKING | Dorinel Munteanu, back in business! A făcut anunţul:
BREAKING | Dorinel Munteanu, back in business! A făcut anunţul: "Voi fi pe bancă"
Mădălina Ghenea, apariție electrizantă doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă: formele apetisante i-au înnebuit pe toți
Mădălina Ghenea, apariție electrizantă doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă: formele apetisante i-au înnebuit pe toți
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BANCUL ZILEI. Într-un bordel din Vaslui, matroana strigă:  – Marișico, oprești plășerili, că suta de lei îi falsă!
BANCUL ZILEI. Într-un bordel din Vaslui, matroana strigă: – Marișico, oprești plășerili, că suta de lei îi falsă!
"Băi, au ăștia niște prețuri de a înnebunit pământul". Reacția unui român, într-un magazin din Italia
ARMA SECRETĂ care ne-ar putea da energie nelimitată
ARMA SECRETĂ care ne-ar putea da energie nelimitată
Milionarul român care ia 3 pensii a dezvăluit ce salariu a putut avea în România: Mi-era o ruşine de moarte
Milionarul român care ia 3 pensii a dezvăluit ce salariu a putut avea în România: Mi-era o ruşine de moarte
Notă de plată din 6 CIFRE în localul lui Joshua Castellano! A cheltuit aproape 2 salarii medii pe an din America
Notă de plată din 6 CIFRE în localul lui Joshua Castellano! A cheltuit aproape 2 salarii medii pe an din…
A murit marea doamnă a României. A fost o actriță adorată de toți românii: Un talent înnăscut
A murit marea doamnă a României. A fost o actriță adorată de toți românii: Un talent înnăscut
Anunț de maximă importanță pentru șoferii din România
Anunț de maximă importanță pentru șoferii din România
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
Diego Maradona revine... în lumea gamingului. Când va fi disponibil în joc?
Diego Maradona revine... în lumea gamingului. Când va fi disponibil în joc?
Gerul persistă. Nouă avertizare ANM: Cod de ger în 11 judeţe şi în Capitală
Gerul persistă. Nouă avertizare ANM: Cod de ger în 11 judeţe şi în Capitală
E legal să parchezi pe timpul zilei pe un loc închiriat de altcineva în 2025? Ce spune legea actualizată
E legal să parchezi pe timpul zilei pe un loc închiriat de altcineva în 2025? Ce spune legea actualizată
David Pușcaș vrea să facă pace cu Luminița Anghel după 10 ani de când au rupt legătura. Fiul adoptiv simte că este „al nimănui!
David Pușcaș vrea să facă pace cu Luminița Anghel după 10 ani de când au rupt legătura. Fiul adoptiv simte…
×