Mihai Pintilii, antrenorul interimar al lui FCSB, și-a felicitat jucătorii după victoria cu FC U Craiova și a oferit câteva detalii despre viitorul său la echipă.
Meciul dintre FC U Craiova și FCSB s-a jucat duminică seară, în cadrul etapei cu numărul 18 din Superliga, pe Stadionul „Ion Oblemenco” din Bănie, iar roș-albaștrii s-au impus cu scorul de 2-0, după golurile marcate de către Octavian Popescu, în minutul 4, respectiv Joyskim Dawa, în minutul 26.
Întrebat despre această situație, Mihai Pintilii a anunțat că el oricum rămâne în cadrul clubului și așteaptă, la rândul lui, să vadă ce urmează pentru el.
„Am zis dinainte, să luăm trei puncte, să mergem acasă fericiți și ne-a ieșit. În seara asta, noi am fost cu golurile și am luat și cele trei puncte puse în joc. Mă bucur pentru băieți, au demonstrat și merită toate felicitările. Ei sunt cei care au reușit să adune aceste două victorii.
Au trei zile libere. Mâine mă duc cu familia în vacanță să ne liniștim. Nu știu, o să vedem. Am terminat Licența B în Moldova, urmează să mă înscriu la Licența A la anul. O să o iau treptat, nu pot să sar direct la Licența Pro. Eu îmi doresc să antrenez echipa asta, dar v-am zis că nu e momentul meu. Vom vedea ce va fi. Vreau să mă liniștesc puțin.
Eu zic să îl întrebați pe patronul echipei. Eu sunt angajatul clubului. Indiferent de situație, eu sunt aici cu ei și îi iubesc pe acești copii. Tot timpul, când au avut nevoie de un sfat, eu am fost alături de ei.
(n.r. despre Octavian Popescu) Valoarea și-a demonstrat-o. Doar trebuia încrederea ca să fie jucătorul de anul trecut. Sunt copii cu care trebuie să avem răbdare. I-am spus că va marca și așa a fost.
(n.r. despre Dawa) Își șterge din greșeli. Ăsta e cel mai bun lucru. Greșește, dar e bine că și le repară.
Cine a fost convocat la echipa națională merită, cine nu, nu e decizia noastră. Ne bucurăm pentru ei, să meargă cu plăcere să reprezinte țara”, a spus Mihai Pintilii, la flash-interviul de după meci.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER