Mihai Pintilii, apărat în conflictul cu Lucian Burchel. „Federaţia a închis ochii”
Helmut Duckadam (63 de ani), fostul portar al celor de la Steaua București, a sărit pentru a-l apăra pe Mihai Pintilii (38 de ani). Lucian Burchel, șeful Școlii de Antrenori, l-a reclamat pe tehnicianul echipei bucureștene după ce antrenorul fără licență PRO a condus cantonamentul din Antalya
Helmut Duckadam sare în apărarea lui Mihai Pintilii
Helmut Duckadam consideră că Lucian Burchel vrea doar „să-și facă imagine” pe spatele lui Pintilii. Fostul portar român crede că șeful Școlii de Antrenori vrea doar să se folosească de Mihai Pintilii și „să își facă imagine” pe spatele acestuia în urma scandalului. Legenda Stelei a mai punctat și că atunci când au mai fost cazuri similare în Superliga, Federația s-a făcut că nu vede.
„Până nu a apărut cazul Pintilii s-a uitat de celelalte cazuri, care sunt aproape identice. Cred că Burchel vrea să-și facă imagine pe spatele lui Pintilii. Mă repet, aceste probleme trebuiau rezolvate cu ani în urmă şi aplicate. Dar, din păcate, federaţia a închis ochii, iar acum când a apărut cazul Pintilii şi declaraţiile domnului Becali, ei s-au sesizat şi au fost deranjaţi. Asta e o discuţie care trebuia să aibă loc acum câţiva ani. Acest lucru trebuia să se întâmple la federaţie. Până nu a apărut cazul Pintilii s-a uitat de celelalte cazuri, care sunt aproape identice.
Din păcate, FCSB face rating şi atunci toată problema este pe Pintilii, pe săracul Pintilii. Eu cred că legea ar trebui să se aplice la toată lumea la fel. Atunci, cea mai mare greşeală e la federaţie, care nu aplică regulamentul aşa cum trebuie”, a spus Helmuth Duckadam, la Orange Sport.