Mihai Pintilii, dat afară de Gigi Becali după eșecul cu CFR Cluj? Patronul FCSB, mesaj clar: „Ăsta e antrenorul”
Gigi Becali a confirmat că Mihai Pintilii nu are postul în pericol, după ce FCSB a pierdut meciul restant cu CFR Cluj.
Vicecampioana României nu a reușit să obțină nimic din meciul cu ardelenii, care s-au impus pe Arena Națională grație golului înscris de Janga. Înfrângerea suferită în fața lui CFR Cluj nu va produce, însă, vreun dezechilibru la nivelul băncii tehnice, unde Mihai Pintilii pare bătut în cuie.
Gigi Becali a confirmat că tehnicianul, „secondat” de principalul din acte Leo Strizu, va rămâne în funcție și anunță că această colaborare s-ar putea întinde pe mai mulți ani.
Mihai Pintilii, dat afară de Gigi Becali după eșecul cu CFR Cluj? Patronul FCSB, mesaj clar: „Ăsta e antrenorul”
Mihai Pintilii nu este văzut vinovat de Gigi Becali pentru înfrângerea cu CFR Cluj, cu toate că i-a reproșat păstrarea lui Dumiter în afara lotului de jucători.
Patronul vicecampioanei României a vorbit despre o posibilă schimbare a băncii tehnice și a ținut să menționeze că nici nu se pune problema înlocuirii lui Mihai Pintilii.
„Pentru ce să mai schimb antrenorul? Nu e adevărat. Ăsta e antrenorul, dacă e să fie o să luăm campionatul. Dacă nu, mai vedem, în doi-trei ani, asta e”, a declarat Gigi Becali, la Prima Sport.
Ce pot să-i fac (n.r. lui Florinel Coman)? N-am ce să-i fac. N-am avut atacant, noi avem atacant pe Dumiter și îl ținem pe Bouhenna pe bară. Trebuie să controlezi tot, dacă nu controlez eu uite ce se întâmplă. N-am atacanți și îl bag pe Coman, trebuie de acum să controlez și rezervele. Așa cum e Dumiter, se zbate și el, trebuia să joace. Sunt și eu un om, nu pot să controlez tot, dar când vezi o tâmpenie de asta…
Îl pui pe Cristea, care e accidentat, și pe Bouhenna, care nu mai are ce căuta, dar Dumiter nu e în lot.
– Gigi Becali, la Prima Sport