Mihai Pintilii, antrenorul lui FCSB, a fost luat în colimator de Nana Falemi, care nu crede că acesta poate să aibă succes în această funcție.
Frâiele lui FCSB i-au fost predate lui Mihai Pintilii, fost fotbalist care se află în relații foarte bune cu fotbaliștii vicecampioanei. Acesta nu este, însă, un avantaj pentru cel care figurează în acte ca delegat, apreciază Nana Falemi.
Fostul fotbalist de la Steaua și FCSB spune că tehnicianul nu va avea puterea să gestioneze problemele din vestiar după ce îi va stoarce de energie pe elevii săi.
„Ei fac o pregătire dură. În meciuri de pregătire contează cine începe mai devreme pregătirea. Dacă ai o săptămână în plus, contează. La FCSB sunt jucători nou-veniţi, în probe. Mai contează şi mâna antrenorului. În cantonament trebuie să biciuieşti jucătorii, să-i forţezi.
Contează un antrenor care se poate impune şi, când suferă, să poată să meargă mai departe, dar nu cred că Pintilii are capacitatea asta. E bun organizator, dar nu cred că are capacitatea să ducă jucătorii mai departe, când trebuie să-i capaciteze.
Alaltăieri era colegul lor, şi îi înţelege, şi jucătorii joacă pentru Pintilii. Când devii dur, nu mai eşti ăla care înţelege. Îţi spun cum eram noi: «Băi, erai colegul nostru, acum ce faci?». Îi lipsesc anii de experienţă şi el nu-i are. În meciuri oficiale vom vedea trecerea de la coleg la antrenor.
După umila mea părere, şi un taximetrist poate câştiga două meciuri pe banca FCSB-ului. Problema se pune când echipa pierde, la reglaje, la discursul pe care-l ai, ce faci.
Un antrenor care nu are experienţă nu poate corecta, iar în timp va pierde vestiarul. Când îl scoţi pe fotbalist din zona de confort, atunci pot apărea conflicte. Conflictele vor apărea când va fi greu. Pentru ca echipa să crească şi echipa să obţină rezultate, atunci e nevoie de presiune, iar atunci să vedem cum se vor gestiona conflictele”, a declarat Nana Falemi, potrivit Orange Sport.
FCSB s-a înclinat cu 4-1 în fața lui Rakow, într-un meci amical disputat în Antalya. Fosta echipă a lui Deian Sorescu a fluierat pe teren, iar echipa lui Mihai Pintilii a fost criticată după această prestație.
„(n.r – despre primul gol al lui Rakow) Aici e o deviere, un gol norocos al polonezilor. Purtătorul de balon șutează defectuos, balonul este deviat de un atacant cu latul și schimbă traiectoria. Ei au trimis oameni în față, în zona centrală, s-a pasat în zona centrală și a fost șutul ăsta.
(n.r – despre al treilea gol al lui Rakow) Pe construcție s-a pierdut mingea la presingul ăsta avansat al adversarilor. Uite, Crețu vrea să strângă în centru, iar adversarul joacă între Crețu și Dawa, dar Dawa, ca poziționare…”, a spus Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER