Mihai Rotaru a transferat la Universitatea Craiova un fotbalist care până la finalul anului trecut a jucat pentru Los Angeles FC.
Formația din Bănie a încheiat anul 2023 pe podium în Superliga, la 10 puncte în spatele liderului FCSB. Întrucât încă nici nu s-a încheiat sezonul regulat, este timp suficient pentru ca această diferență să fie recuperată, astfel că patronul Mihai Rotaru vrea să întărească lotul antrenorului Ivaylo Petev.
După ce l-a transferat pe internaționalul finlandez Pyry Soiri, acum Mihai Rotaru a mai convins un fotbalist să vină la Universitatea Craiova.
Mihai Rotaru a reușit să dea lovitura, obținând semnătura lui Denil Maldonado, din Honduras, fotbalist care până la finalul anului trecut a jucat pentru Los Angeles FC.
Americanii l-au avut pe fundașul central sub formă de împrumut de la FC Motagua, din țara natală a jucătorului, iar clubul de care aparține a hotărât să nu se bazeze pe el în următoarea perioadă. Astfel, Denil Maldonado a fost împrumutat la Universitatea Craiova pentru un an, afacere pentru care Mihai Rotaru s-a arătat dispus să plătească 200.000 de euro, informează Fanatik.
Patronul de la Universitatea Craiova a introdus în acord și o clauză potrivit căreia își rezervă prima opțiune de transfer definitiv, pentru care ar urma să scoată din buzunar încă 500.000 de euro. Decizia în această privință va fi luată în funcție de evoluțiile pe care le va avea fotbalistul în tricoul celor de la Universitatea Craiova în 2024.
Denil Maldonado este al doilea căpitan al echipei naționale a statului Honduras, pentru care a bifat 29 de selecții până acum.
Transferul lui Denil Maldonado la Universitatea Craiova a fost anunțat în presa din Honduras, care a scris că jucătorul a ales această destinație doar după ce a așteptat în zadar ca Los Angeles FC să îi prelungească împrumutul sau să îl transfere definitiv de la FC Motagua.
„Acesta se va transfera la Universitatea Craiova, echipă care anul trecut a jucat trei tururi preliminare în Conference League şi acum se află pe locul 3 în clasamentul primei ligi. Va fi prima aventură europeană pentru stoperul naţionalei.
Maldonado şi-a petrecut Sărbătorile cu familia şi a aşteptat o ofertă, după ce Los Angeles FC nu i-a prelungit contractul, în ciuda evoluţiilor bune. Atlanta United s-a arătat interesată de achiziţia lui Maldonado, care va ajunge însă pe Bătrânul Continent”, au notat jurnaliștii de la euro.eseuro.com.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER