Mihai Rotaru face curățenie în lot și l-a dat pe atacantul abia adus la Universitatea Craiova

SURSĂ Sportpictures
Vezi galeria foto - 7 poze

Mihai Rotaru face curățenie în lotul Universității Craiova și a renunțat la un atacant care abia a fost adus la echipa antrenată de Costel Gâlcă.

Oltenii vor să construiască un lot foarte competitiv în această vară, pentru a fi implicați cu șanse reale în lupta pentru titlu din următorul sezon și pentru a ajunge cât mai departe în cupele europene.

Jalen Blesa, împrumutat la Dinamo Batumi

Mihai Rotaru și Costel Gâlcă au început curățenia de vară în lotul Universității Craiova. Astfel, oficialii clubului din Bănie au decis să îl cedeze pe Jalen Blesa, fotbalist în vârstă de 23 de ani, sub formă de împrumut, la Dinamo Batumi. Concret, fotbalistul spaniol va evolua la campioana Georgiei timp de un sezon. Prima ligă din Georgia se dispută în sistemul primăvară-toamnă, astfel că noua stagiune se află deja la jumătate, iar Batumi ocupă locul 4, cu 31 de puncte, la 8 lungimi în urma liderului Dila Gori.

Datorită performanței pe care a reușit-o în sezonul precedent, Dinamo Batumi va evolua în preliminariile UEFA Champions League și este o posibilă adversară pentru FCSB în primul tur.

Jalen Blesa a fost adus la Universitatea Craiova în iarna acestui an, de la FC Prishtina. Ibericul, care a făcut o figură foarte frumoasă în Kosovo, unde în prima parte a sezonului a marcat de 11 ori și a oferit patru pase decisive, nu a reușit să se adapteze în Superliga României și a bifat doar patru apariții pentru Universitatea Craiova, fără gol marcat. Astfel, conducerea clubului a decis să nu se bazeze pe serviciile lui în următorul sezon de Liga 1.

Conform platformei de specialitate Transfermarkt, Jalen Blesa este cotat în acest moment la suma de 200.000 de euro. De-a lungul carierei, fotbalistul iberic a mai evoluat la formații precum CD Masnou (Spania), Arlesey Town (Anglia), KF Istogu și KF Rahoveci (Kosovo).

Universitatea Craiova, hotărâtă să se lupte la titlu

Universitatea Craiova are planuri mari pentru următorul sezon. Astfel, patronul Mihai Rotaru dorește să întărească serios lotul condus de Costel Gâlcă și s-a vorbit chiar de transferul lui Alexandru Cicâldău, fotbalist pe care omul de afaceri îl dorește să-l aducă în Bănie.

„Orice este posibil. Pe Cicâldău ni l-am dorit întotdeauna, l-am ofertat şi vara trecută, dar nu am putut să îl luăm. Ştie că la Craiova e iubit. Un mijlocaş de valoarea lui cred că ar rezolva foarte multe probleme”, recunoștea finațatorul grupării din Bănie, Mihai Rotaru, la Prima Sport.

Publicat: 13 06. 2024, 16:42