Mihai Rotaru, furios pe selecționerul Edi Iordănescu! Motivul pentru care finanțatorul Universității Craiova e scandalizat de antrenorul naționalei României | EXCLUSIV

Mihai Rotaru, finanțatorul Universității Craiova, este furios pe selecționerul Edi Iordănescu și și-ar fi manifestat, într-un cerc de prieteni, nemulțumirea totală față de comportamentul acestuia.

Mihai Rotaru, furios pe selecționerul Edi Iordănescu! Motivul pentru care finanțatorul Universității Craiova e scandalizat de antrenorul naționalei României | EXCLUSIV

Sursele ProSport susțin că totul a plecat de la cazul Andrei Ivan, pe care Iordănescu jr. a decis să nu îl selecționeze pentru dubla cu Kosovo și Elveția. Nu decizia în sine l-ar fi scos din sărite pe investitorul de la Craiova, ci o declarație dată de antrenor.

Concret, sursele noastre susțin că Rotaru era scandalizat de faptul că tehnicianul României ar fi spus că pentru Ivan ar fi mai bine, poate, să plece de la Universitatea.

„Cum își permite să spună asta? Păi, ce, Craiova e Gaz Metan, Pandurii sau Vaslui?! E o bătaie de joc la adresa istoriei acestui club”, ar fi răbufnit Rotaru.

Andrei Ivan nu a fost convocat de selecționerul Edi Iordănescu nici la primele două meciuri pe care echipa națională a României le-a disputat în preliminariile CE 2024, cu Andorra (2-0) și Belarus (2-1).

De unde a pornit războiul dintre selecționer și fotbalist

Atunci chiar era în formă pentru echipa de club, Universitatea Craiova. Se pare că Edi Iordănescu n-a trecut peste o întâmplare mai veche de la care a trecut ceva vreme.

Andrei Ivan ar fi fost lăsat acasă de către Edi Iordănescu ca urmare a unui episod, mai vechi, petrecut la meciul cu Muntenegru, când jucătorul oltean a stat în tribună și s-a amuzat la telefon, deși România era condusă cu scorul de 3-0.

Universitatea Craiova a învins luni seara, în deplasare, formaţia Dinamo Bucureşti scor 2-0, în prima etapă a Superligii. Ahmed Bani a ratat un penalti pentru Dinamo în repriza secundă, la 0-1.

Primul gol al întâlnirii a fost înscris chiar de Andrei Ivan, din penalty.

Publicat: 21 07. 2023, 18:07