Mihai Rotaru, prima reacție despre transferul lui Gicu Grozav la Universitatea Craiova!
Mihai Rotaru a vorbit despre transferul lui Gicu Grozav la Universitatea Craiova, după meciul pe care oltenii l-au încheiat la egalitate, scor 3-3, în fața celor de la Farul Constanța.
Totodată, patronul echipei a vorbit și despre posibilitatea ca anumiți jucători să se despartă de Universitatea Craiova în vara acestui an.
Ce spune Mihai Rotaru despre transferul lui Gicu Grozav la Universitatea Craiova
În ultimele zile s-a zvonit că Universitatea Craiova ar fi interesată de serviciile lui Gicu Grozav, fotbalist care evoluează în acest moment la Petrolul Ploiești.
Mihai Rotaru, patronul oltenilor, a intrat în direct la TV și a vorbit despre această posibilă mutare, precizând că nu s-a luat în calcul transferul fotbalistului în „Bănie”.
Totodată, omul de afaceri a vorbit și despre posibilele plecări de la Universitatea Craiova.
„Nu ne apucăm să facem declarații cine pleacă, cine vine. Probabilitatea ca un jucător să plece de la Craiova sau să vină la Universitatea Craiova e foarte mare, dar în momentul acesta nu am intrat în discuții cu transferul niciunui jucător. De antamat, nu. Cine zice că vinde jucători în Premier League, Bundesliga… nu există oferte acum!
Că pleacă în Qatar sau Bundesliga, Premier league, nu există, sunt aberații! (n.r. Gicu Grozav) E un jucător valoros, dar nu ne-am gândit la el! Nu pentru că ar fi un jucător valoros, dar nu a fost pe radarul nostru, e o minciună”, a declarat Mihai Rotaru, la DigiSport.
Universitatea Craiova încă mai speră la locul al doilea
Farul Constanța și Universitatea Craiova au remizat, scor 3-3, la Ovidiu, într-o partidă de infarct. Trupa de la malul Mării Negre a condus cu 3-0, dar oltenii au reușit să revină în meci și să plece cu un punct din Constanța.
După acest rezultat, oltenii mai păstrează doar șanse teoretice la locul al doilea. Cu o singură etapă rămasă de disputat, Universitatea Craiova ocupă poziția a treia a clasamentului, cu un total de 41 de puncte. Pe locul secund se află CFR Cluj, care a acumulat 43 de puncte. Astfel, pentru a reuși să se claseze pe poziția secundă, Universitatea Craiova ar trebui să se impună în ultima etapă, pe teren propriu, în fața celor de la Sepsi Sf. Gheorghe, în timp ce CFR Cluj ar trebui să piardă, acasă, cu Farul Constanța.
Mihai Rotaru a vorbit despre șansele pe care le mai are echipa pe care o conduce și a precizat că acestea sunt foarte mici.
„Ar trebui ca noi să câștigăm și CFR Cluj să piardă. Deci sunt șanse foarte mici, de aproximativ 10%”, a mai spus Mihai Rotaru.