Mihai Rotaru, patronul echipei Universitatea Craiova, a recunoscut că nu acceptă o eliminare din Conference League în urma dublei manșe cu Zorya Luhansk.
Oltenii întâlnesc Zorya Luhansk (Ucraina) în turul trei preliminar din Conference League, joi, 4 august, de la 20:30, în Polonia. Returul va avea loc peste o săptămână, joi, 11 august, de la ora 20:30, în Bănie.
În primele trei etape din noul sezon al primei ligi din România, Universitatea Craiova nu a înregistrat nicio înfrângere. Oltenii au remizat cu Sepsi Sfântu Gheorghe și cu U Cluj, apoi au pierdut în fața celor de la Rapid București.
Mihai Rotaru a mărturisit că toată atenția oltenilor este concentrată asupra dublei manșe din Conference League, având ca obiectiv calificarea in faza grupelor. Patronul a asigurat că nu acceptă un eșec în acest sens.
„Este un început nedorit de noi. Rapid a avut un singur șut la poartă. Din punct de vedere al jocului, eu nu cred că ar trebui să fim îngrjiorați. Trebuie să fim în ceea ce privește finalizarea, rezultatul de pe tabelă. Toată lumea s-a mobilizat. Nu cred că poți să acuzi vreun jucător de lipsă de atitudine la meciul cu Rapid.
(n.r. veți fi înțelegător în cazul unei eliminări) Nu, nu, nu. Este șansa noastră, este o șansă imensă de a intra în grupe. Este o șansă pentru care am muncit în ultimii cinci ani. Va fi un meci foarte greu din punctul meu de vedere. Toată lumea este concentrată pentru a trece în turul următor, după care o vom lua pas cu pas. Avem două meciuri, dar este important să avem un rezultat bun în prima manșă”, a spus Mihai Rotaru, la Digi Sport.
Întrebat despre posibila plecare a antrenorului Laszlo Balint, Mihai Rotaru susține acesta va avea în continuare parte de încrederea conducerii.
„Nu s-a luat în calcul în nicio secundă. Are toată încrederea. E o muncă nouă, are un stil diferit. Trebuie să își pună amprenta și sunt convins că va reuși. Este un început, nu poți schimba de la început”, a mai spus Mihai Rotaru.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER