Mihai Rotaru a oferit un răspuns direct pentru Gigi Becali, după ce patronul de la FCSB a spus că nu îi consideră pe cei de la Universitatea Craiova rivali în cursa pentru titlul din acest sezon de Superliga.
Întrebat în legătură cu acest subiect, finanțatorul clubului din Bănie a spus că nu este interesat să intre în astfel de „războaie” de la distanță, la nivel declarativ, bineînțeles.
De asemenea, Mihai Rotaru, într-o notă ironică, a ținut să spună că în acest punct al sezonului obiectivul echipei sale ar trebui să fie reprezentat de consolidarea locului 3 în clasament.
„Asta nu ne interesează pe noi, dar nici noi să nu uităm că suntem la 1 punct de locul 4. Primul obiectiv e să securizăm locul 3. Când vom ajunge la 5 puncte de locul 4, atunci putem să ne gândim și la locul 2.
Noi nu discutăm de alte echipe, ne vedem de ograda noastră. Suntem la 1 punct de locul 4, Rapid echipă bună, acolo trebuie să fim atenți, să ne consolidăm locul 3. Nu ne interesează, nici că ne convine sau nu ne convine. Nu ne interesează”, a spus Mihai Rotaru, potrivit fanatik.ro.
În direct la ProSport Live, Gigi Becali a spus că, în viziunea sa, Universitatea Craiova se află în prezent pe locul 4 în fotbalul românesc, din punctul de vedere al importanței brandului pe care îl reprezintă, după FCSB, Dinamo și Rapid, asta după ce anterior, în mai multe rânduri, omul de afaceri a susținut în spațiul public că echipa din Bănie nu îi dă senzația că se poate implica în acest sezon cu șanse reale în lupta pentru titlu.
El probabil s-a referit în sensul de ce e Dinamo la ora asta, nu ca și club, ca nume, că e clar. Ca și nume e al doilea, și următorul e Rapid. Sau, nu știu, cred că întâi e Rapid și pe urmă Craiova. Dar ca și valoare, la ora asta asta este echipă mică. Nu trebuie să se supere, așa sunt. Din moment ce după 17 etape ești pe penultimul loc nu ești echipă mică? N-ai cum să te referi la Dinamo ca și brand ca la o echipă mică. Dinamo e Dinamo, e un brand, un club mare. Nu poți să îi spui la negru că… E negru că se vede că e negru. Ce să-i spui, stai să vedem dacă e negru? La ora asta, ca echipă e mică din punct de vedere valoric s-a referit omul”, a spus Gigi Becali.
El probabil s-a referit în sensul de ce e Dinamo la ora asta, nu ca și club, ca nume, că e clar. Ca și nume e al doilea, și următorul e Rapid. Sau, nu știu, cred că întâi e Rapid și pe urmă Craiova. Dar ca și valoare, la ora asta asta este echipă mică. Nu trebuie să se supere, așa sunt. Din moment ce după 17 etape ești pe penultimul loc nu ești echipă mică? N-ai cum să te referi la Dinamo ca și brand ca la o echipă mică.
Dinamo e Dinamo, e un brand, un club mare. Nu poți să îi spui la negru că… E negru că se vede că e negru. Ce să-i spui, stai să vedem dacă e negru? La ora asta, ca echipă e mică din punct de vedere valoric s-a referit omul”, a spus Gigi Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER