Mihai Rotaru, tentat să renunţe la Universitatea Craiova, după ce şi-a vândut toate afacerile din zona Olteniei! EXCLUSIV

Mihai Rotaru, tentat să renunţe la Universitatea Craiova, după ce şi-a vândut toate afacerile din zona Olteniei! EXCLUSIV
  • Publicat:

Mihai Rotaru şi-a vândut toate afacerile pe care le avea în zona Olteniei şi este foarte aproape de a renunţa şi la ultima, respectiv implicarea la Universitatea Craiova.

Parteneriatul dintre Clubul Sportiv Universitatea Craiova, Primăria Craiova şi grupul de oameni de afaceri printre care se află şi Mihai Rotaru se va încheia în vara anului viitor.

Iniţiat în 2013, acordul dintre cele trei entităţi are o valabilitate de zece ani, grupul de afacerişti obligându-se să asigure bugetul clubului, Clubul Sportiv Universitatea Craiova venind în asociere cu marca Universitatea Craiova, în timp ce Primăria Craiova s-a obligat să pună la dispoziţie infrastructura, respectiv stadionul şi baza de antrenament.

Peste 20 de milioane de euro ar fi investit Rotaru şi ceilalţi acţionari, în 9 ani

În cele nouă sezoane în care a existat această colaborare, opt dintre ele petrecute în primul eşalon, Universitatea Craiova şi-a adăugat în palmares două Cupe ale României şi o Supercupă, a fost într-un an foarte aproape de a cuceri titlul, având la activ şi şase participări consecutive în cupele europene, ultima fiind cea mai prolifică, fiind la câteva minute de intrarea în grupele Conference League. Mihai Rotaru pretinde că el şi ceilalţi acţionari au investit peste 20 de milioane de euro în aceşti aproape 10 ani de când se ocupă de clubul din Bănie.

Şansele ca această colaborare, între Primăria Craiova, Clubul Sportiv Universitatea Craiova şi grupul de oameni de afaceri, condus de Mihai Rotaru, să mai continue şi din vară sunt destul de reduse, cel puţin în ceea ce-i priveşte pe investitori.

Mihai Rotaru ar fi vrut să renunţe încă din vara trecută, dar în acelaşi timp şi-a dorit să respecte până la capăt acordul încheiat în 2013, considerându-se „om de onoare”. Deşi recent a revenit efectiv la cârma clubului, implicându-se în toate deciziile şi în desfăşurarea activităţii grupării, la toate nivelurile, Mihai Rotaru este aproape decis să renunţe la implicarea la Universitatea Craiova.

Mihai Rotaru şi-a vândut afacerile din zona Olteniei

Pe lângă dorinţa de a se retrage din fotbal, Mihai Rotaru şi-a dorit să se retragă cu totul din mediul de afaceri şi şi-a vândut business-urile din zona Olteniei, majoritatea în domeniul agriculturii, unui om de afaceri din Bulgaria.

De altfel, Mihai Rotaru a confirmat în câteva rânduri, în ultima vreme, intenţia de a se retrage de la Universitatea Craiova. „După zece ani de mină, pot să mă pensionez. La un club cu pretenții, să reziști emoțional, ai două variante: fie ești sociopat, nu îți pasă de ce se întâmplă în jurul tau, nu îți pasă de suporteri, fie ai atât de mulți bani încât nu îți mai pasă și, pentru tine 10 milioane de euro sunt doar bani de țigări”, spunea Mihai Rotaru.

În cazul în care va renunţa la implicarea la Universitatea Craiova, eămâne de văzut cum îşi va recupera investiţia Mihai Rotaru. Cel mai la îndemână ar fi vânzarea clubului către un alt om de afaceri, dacă va apărea un astfel de doritor. Un alt mod de recuperare a unei părţi din investiţie ar fi vânzarea lotului de jucători. În acest moment, fotbaliştii cu oarecare cotă de la Universitatea Craiova sunt: Ştefan Baiaram, Vladimir Screciu, Nicuşor Bancu, Jovan Markovic şi Andrei Ivan. 

Tags:
Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot:
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot: "I-am spus că nu ştie fotbal. Antrenorul s-a făcut mic". Toţi…
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara. Cele mai afectate zone
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara. Cele mai afectate zone
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a divorţat legenda Stelei
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a…
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit:
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce…
×