Mihai Rotaru, transfer iminent la Universitatea Craiova. Negocieri avansate pentru doi atacanți: va alege unul singur, pentru 300.000 de euro
Universitatea Craiova, condusă de Mihai Rotaru, se află în pragul semnării unui contract cu un nou atacant. Cu 37 de puncte acumulate în urma a 24 de meciuri, echipa ocupă locul 4 în clasamentul Superligii.
Oltenii au înscris 35 de goluri și au primit 29, echipa este la 5 puncte de Rapid București, ocupanta locului 3, iar meciul direct dintre cele doua se va disputa în etapa a 29 a în data de 4 martie.
Mihai Rotaru, transfer iminent la Universitatea Craiova
Mihai Rotaru a declarat că se află în faza negocierilor cu doi atacanți, unul local din România și celălalt din străinătate, pentru a-i aduce la Universitatea Craiova. Cu toate că a păstrat confidențialitatea în privința identității jucătorilor, omul de afaceri din Bănie a dezvăluit că suma de transfer estimată se ridică la 300.000 de euro.
„Căutăm un atacant, avem o discuție și vedem ce se concretizează. Din străinătate, poate, am încercat și cu cineva din România. Noi stăm bine pentru regula 5+1. Noi ar trebui să jucăm cu 6-7 români în teren. Nu vă pot spune despre ce atacant este vorba, e o negociere cu clubul, e pe sumă de transfer. Vorbim de 300.000 de euro. Markovic e bine, Koljic a marcat și el din penalty. Ei ar fi cele mai bune transferuri, să revină la forma lor”, a declarat Mihai Rotaru, pentru Digi Sport.
În această iarnă, Universitatea Craiova a finalizat transferurile pentru Pyry Soiri, Denil Maldonado, Anzor Mekvabishvili și Zvonimir Kozulj.
Silviu Bogdan a revenit la Universitatea Craiova
La data de 5 februarie, Universitatea Craiova a confirmat întoarcerea lui Silviu Bogdan. Acesta a părăsit clubul în 2019, dar revine acum în Bănie, preluând funcția de manager al departamentului de scouting.
„OFICIAL | Bine ai revenit în familia Științei, Silviu Bogdan!
Silviu Bogdan este noul Manager al departamentului de scouting din cadrul Academiei Universității Craiova.
El a mai lucrat în trecut la Știința, îndeplinind ulterior şi funcţia de Manager al Centrului de Copii și Juniori. Silviu Bogdan este cel care a descoperit fotbaliști precum Valentin Mihăilă, Vladimir Screciu, Ștefan Baiaram, Ștefan Vlădoiu și Jovan Markovic.
Mult succes, Silviu Bogdan”, au transmis oltenii pe pagina oficială de Facebook
Mihai Rotaru o vede pe FCSB favorită la titlu
Finanțatorul echipei din Bănie a exprimat că rivala din Capitală are perspective favorabile pentru a deveni campioană, atâta timp cât menține parcursul actual.
„Cei de la FCSB au un avantaj consistent și asta apasă. Dacă intră într-o pasă proastă, putem discuta. Dacă vor merge în același ritm, va fi greu pentru restul” a declarat Mihai Rotaru, pentru Digi Sport.