Mihai Rotaru vinde Universitatea Craiova și se retrage definitiv! Gigi Becali face dezvăluirea momentului în Superliga: „Nu mai vrea! Pierde bani”
Mihai Rotaru ar urma să plece de la Universitatea Craiova! Gigi Becali a subliniat că omului de afaceri ajuns în Bănie „nu îi place să piardă bani”.
Astfel, formația din Craiova ar putea să fie preluată de Primărie, iar Rotaru să-și recupereze banii treptat.
Mihai Rotaru vrea să plece de la Universitatea Craiova! Gigi Becali: „E om deștept!”
Patronul celor de la FCSB a luat legătura cu Mihai Rotaru și știe cum își va recupera acesta sumă imensă pe care a investit-o la Craiova.
„Este posibil să fie o singură Craiova, dar nu știu cum. Numai dacă Mititelu rămâne cu cuțitul la os și Mititelu dacă are și cuțitul la os știi ce zice: bagă cuțitul, bagă și fierăstrăul, taie-mi și osul și tot nu fac cu Rotaru. Am vorbit cu Rotaru, e posibil dacă vin alți oameni de afaceri sau să se implice primăria să îi zică lui Rotaru așa. Ai cheltuit pănă acum 25 de milioane, facem o convenție o ia primăria și când vindem jucătorii îți dăm banii treptat.
Rotaru nu mai vrea, e un om deștept, Rotaru e un om al cifrelor. Nu că nu vrea să continue, nu îi place să piardă bani.
Nu concepe «Cum mă eu mă om deștept, fac afaceri, matematician să nu pot». Aici nu poți, și-a dat seama și nu mai vrea că e prea deștept să stea în fotbal, așa cred, am vorbit cu el”, a spus Gigi Becali, conform fanatik.ro.
Mihai Rotaru nu vrea o fuziune cu Adrian Mititelu: „Nu se pune problema!”
Mihai Rotaru a subliniat că nu se pune problema unei fuziuni la Craiova și a subliniat că se merge pe un alt drum în acest moment.
„Nu luăm în calcul. Îi respectăm pe ceilalți de la noi din oraș, dar nu se pune problema de o fuziune.
Noi am deschis acționariatul, mergem pe alt drum în acest moment. Nu vrem fuziune, nici nu vrem să ne războim cu cineva. Noi nu ne războim cu nimeni, poate alții se războiesc cu noi”, spunea Mihai Rotaru.