Mihai Stoica a anunțat că FCSB a renunțat la jucătorul pe care voia să îl transfere după Dulca, Boboc și Radaslavescu: „Nu se face!”

Mihai Stoica la conferinta de presa organizata cu ocazia semnarii parteneriatului FCSB-Betano, desfasurata la Baza de antrenament FCSB din Berceni, vineri 8 iulie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Mihai Stoica, managerul general al clubului FCSB, a anunțat că cel de-al patrulea jucător dorit de către Gigi Becali, după Marco Dulca, Radu Boboc și Eduard Radaslavescu, nu va mai ajunge la echipă.

După ce i-a transferat dintr-un foc pe Marco Dulca (23 de ani, mijlocaș defensiv), Eduard Radaslavescu (18 ani, mijlocaș central) și Radu Boboc (23 de ani, fundaș dreapta), Gigi Becali voia să mai aducă la FCSB un atacant.

Această variantă a picat însă, după cum a anunțat managerul Mihai Stoica.

Mihai Stoica a anunțat că FCSB a renunțat la jucătorul pe care voia să îl transfere după Dulca, Boboc și Radaslavescu

Oficialul roș-albaștrilor a anunțat că transferul atacantului dorit de către Gigi Becali nu se va mai realiza.

„S-a închis, dar nu se face. Nu ştiu ce credea lumea, dar nu se face”, a spus Mihai Stoica, potrivit Orange Sport.

În această vară, FCSB i-a transferat pe fundașii centrali Joonas Tamm, Rachid Bouhenna și Joyskim Dawa, dar și pe atacanții David Miculescu și Bogdan Rusu. În cursul zilei de vineri au fost prezentați oficial și Marco Dulca, Eduard Radaslavescu și Radu Boboc.

„Vin de la un club unde era presiune, domnul Hagi m-a învățat foarte multe și sunt pregătit pentru această provocare. Ne-a mulțumit, ne-a spus să mergem cu încredere și să devenim cei mai buni. Am norocul să vin cu Radu (n.r. Boboc) aici, toată lumea o să fie alături de mine și sunt un băiat serios, responsabil și nu vreau să dau cu piciorul acestei ocazii.

 

Sunt stelist de mic, pentru că FCSB e Steaua. Am fost la foarte multe meciuri, mă aducea tata. Eram după antrenament, am primit un telefon știam că sunt discuții în altă parte, din străinătate, dar nu știam de oferta celor de la FCSB și eram puțin supărat, pentru că era singurul club la care aș fi plecat în acest moment. Am preferat să vin aici pentru că mi-am dorit să joc la Steaua (n.r. FCSB)” – Eduard Radaslavescu, la prezentarea oficială la FCSB

Publicat: 05 08. 2022, 17:52