Mihai Stoica, managerul general al clubului FCSB, a oferit ultima reacție în privința posibilului transfer al lui Pavol Safranko, atacantul slovac în vârstă de 27 de ani.
Sundowns, echipa din Africa de Sud la care este legitimat Pavol Safranko, ar fi vrut să îl lase liber de contract pe atacant, însă auzind că este dorit de către FCSB, dar și de echipe din Turcia și Cehia, conducerea de acolo s-a gândit să ceară bani în schimbul atacantului.
Gigi Becali, patronul lui FCSB, ar fi vrut să îl readucă pe Pavol Safranko în România, însă din postura de jucător liber de contract.
Mihai Stoica a anunțat că FCSB a renunțat la transferul lui Pavol Șafranko, printr-o declarație scurtă și la obiect.
„N-avem cum să-l luăm”, a spus Mihai Stoica, potrivit Orange Sport.
Pavol Safranko a ajuns în România în vara anului 2019, de la Aalborg, la Sepsi Sfântu Gheorghe, unde a petrecut doi ani. Covăsnenii l-au vândut în Africa de Sud, în schimbul sumei de 700 de mii de euro.
„Cu Safranko nu s-a rezolvat. Vom aborda această dublă cu ce jucători avem acum. Sunt soluții. Nu mă bag eu peste antrenor, am spus că-l las să-și facă treaba, mă țin de cuvânt. Vom vedea joi ce fomulă de echipă va fi pe teren”, a spus Gigi Becali, potrivit Digi Sport.
În această vară, FCSB a transferat nu mai puțin de nouă jucători:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER