Mihai Stoica a anunțat transferul verii la FCSB: „E unic! De el aveam nevoie”

FOTBALCONFERINTA PRESA PREZENTARE ALEXANDRU BALUTA LA FCSB 19.06.2023
Alexandru Baluta si Mihai Stoica la conferinta de presa a FCSB, desfasurata la Baza de antrenament FCSB din Bucuresti, luni 19 iunie 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al clubului FCSB, l-a prezentat oficial pe Vlad Chiricheș, fundașul central în vârstă de 33 de ani, în cadrul unei conferințe de presă.

Mihai Stoica a anunțat transferul verii la FCSB: „E unic! De el aveam nevoie”

Transferul lui Vlad Chiricheș a fost anunțat oficial în cursul zilei de marți. Fundașul a preluat tricoul cu numărul 21, cel cu care a jucat și în trecut la FCSB.

Patronul Gigi Becali a declarat în mai multe rânduri că îl așteaptă oricât și oricând pe Vlad Chiricheș, iar Mihai Stoica a explicat de ce clubul FCSB și l-a dorit atât de tare pe fundașul central.

„Consider că ne lipsea un lider, pentru că noi aveam lideri tăcuți. A fost căpitan într-un campionat străin și asta înseamnă că este un lider. E unic, pentru că așa cum am spus și-n introducere, a semnat cu noi căpitanul echipei naționale. E cel mai important transfer, din acest punct de vedere”, a spus Mihai Stoica, în cadrul conferinței de presă.

Vlad Chiricheș s-a enervat la conferința de presă

Pentru că s-a discutat intens în ultima săptămână despre transferul său la FCSB, despre forma lui fizică și despre cum ar putea sau nu să ajute echipa vicecampioană în acest sezon, Vlad Chiricheș a răbufnit și le-a răspuns contestatarilor.

„Aş fi vrut să vorbesc despre acest aspect, că am văzut în ultimele săptămâni nişte vorbe aruncate cu multă uşurinţă şi cu o uşoară răutate. Să fiu numit pacient, multe altele…

E prea mult şi la ce am făcut eu ca sportiv pentru fotbalul românesc aş fi meritat mai mult respect. Ăsta e sportul, mereu am încercat să mă pregătesc la 100%, dar au fost momente când corpul meu a cedat.

Acum sunt într-o formă foarte bună, lucrez cu cei mai buni preparatori şi sper să mă ţină cât mai mulţi ani. Foarte mult au contat Tommy Neubert şi Ovidiu Kurti. Săptămâna asta a fost intensă şi am lucrat bine, nu mă dezic de cum sunt eu, nu-mi place să mă dau la o parte.

Aş vrea prin evoluţiile mele să le demonstrez că au greşit în ceea ce au spus. Mulţi au spus că nu poţi face treabă dacă te întorci”, a spus Vlad Chiricheș, la conferința de presă.

Cotat la 900 de mii de euro de către Transfermarkt, Vlad Chiricheș a rămas liber de contract în această vară, după despărțirea de Cremonese. În sezonul trecut din Serie A, fundașul român a evoluat în 16 meciuri pentru Cremonese.

Publicat: 28 07. 2023, 15:22
Actualizat: 29 07. 2023, 10:26