Mihai Stoica a pus o întrebare simplă și l-a „încuiat” pe Dan Petrescu: „De ce ai făcut asta?”
Dan Petrescu (54 de ani) a cerut transferuri la CFR Cluj, iar Mihai Stoica (57 de ani) i-a dat imediat replica.
CFR Cluj s-a impus, nu fără emoții, cu 4-2 pe teren propriu cu ultima clasată CS Mioveni, la finalul unui joc pe care a riscat să îl piardă la masa verde din cauza problemelor cu insalația de nocturnă. La finalul partidei, antrenorul campioanei Dan Petrescu s-a plâns că mai are nevoie de jucători, iar managerul de la FCSB i-a dat imediat replica.
Mihai Stoica l-a întrebat pe „Bursuc” de ce i-a cedat pe Dugandzic şi pe Costache la Rapid și a remarcat că doar doi din jucătorii nou veniți au evoluat în fața „lanternei roșii” din Superliga.
Mihai Stoica a pus o întrebare simplă și l-a „încuiat” pe Dan Petrescu: „De ce ai făcut asta?”
Dan Petrescu a primit replica de la Mihai Stoica după ce acesta s-a plâns la finalul meciului cu CS Mioveni că mai are nevoie de jucători. Managerul de la FCSB a remarcat că tehnicianul formației din Gruia nu i-a folosit decât pe Jefte Betancor și portarul Scuffet, pe când celelalte noutăți din această vară nu au văzut terenul în această întâlnire.
„Eu altceva am remarcat. Dan Petrescu a spus că face şi vrea multe transferuri. Din cele foarte multe transferuri, Mistrati, Brucic, Braun, Muhar, Scuffet, Kolinger şi Jefte, au jucat doar Jefte si portarul (n.r. Scuffet).
În rest, a jucat doar echipa de anul trecut. Dacă mai vrei transferuri, atunci de ce i-ai dat pe Dugandzic şi pe Costache (n.r. la Rapid)?”, a spus Mihai Stoica pentru Orange Sport.
N-a arătat ca o campioană. Chiar Deac recunoaşte. A început 0-1, au marcat după două greşeli mari la Mioveni şi un penalty cu VAR. Aşa cum ne-am obişnuit, campioana României s-a retras. Nu e soluţia cea mai bună. Introduci doi mijlocaşi defensivi. Nu juca cu FCSB!
– Constantin Zotta pentru Orange Sport