Mihai Stoica a remarcat un străin din Superliga: „Nici Eric nu era slăbuț!”
Mihai Stoica, managerul general al clubului FCSB, a remacat un străin din zona de play-out din Superliga.
Mihai Stoica a remarcat un străin din Superliga
Într-o discuție despre jucătorii străini din campionatul românesc, Mihai Stoica l-a adus în discuție pe Mamadou Thiam, atacantul francez de origine senegaleză, în vârstă de 27 de ani, de la U Cluj.
Oficialul roș-albaștrilor a vorbit despre problema jucătorilor supraponderali și a făcut referire la Eric, Ovidiu Maier și Denis Alibec. Acesta a explicat că în ciuda faptului că Mamadou Thiam are câteva kilograme în plus se mișcă bine în Superliga.
„Cu noi dăduse primul gol, apoi a avut o pauză destul de lungă. Zic: «Bă, să vezi că ăsta a dat doar cu noi». Şi Bahassa a dat. Ne-am liniştit. Se pare că sunt ceva străini de valoare (n.r. în campionat). Că toată lumea pune la zid străinii aduşi în Superligă, dar nu este chiar aşa.
Thiam, chiar dacă pare puţin supraponderal… Sau supraponderal, nu puţin… Nici Eric nu era slăbuţ şi poate a fost în top 3 străini din istoria campionatului nostru.
Aici e o problemă mare. Ne aducem aminte de Ovidiu Maier la Rapid, care a slăbit şi nu mai juca. Sunt unii care pot da randament în zona lor de confort, dar nu ajung la un nivel foarte înalt.
Contraexemplu este Denis Alibec, care a ajuns la greutatea optimă şi joacă mult mai bine”, a spus Mihai Stoica, potrivit Orange Sport.
Cotat la 450 de mii de euro de către Transfermarkt, Mamadou Thiam a ajuns la U Cluj în luna septembrie a anului trecut, din postura de jucător liber de contract, după ce a evoluat timp de un an la AS Nancy, sub formă de împrumut de la Oostende.
În acest sezon din Superliga, Mamadoua Thiam a marcat șapte goluri pentru U Cluj în cele 16 meciuri jucate până acum în campionat.
Mihai Stoica o vrea pe Dinamo în play-off-ul Ligii 2
Mihai Stoica a vorbit și despre situația lui Dinamo și a explicat că și-ar dori ca marea rivală să se lupte pentru promovarea în Superliga.
„Din punctul nostru de vedere, nu doar al meu, ci şi al clubului, ne-am dori ca Dinamo să intre în play-off. Are şanse. Orice echipă intră acolo poate să termine în primele 3. Asta înseamnă promovarea, pentru că CSA Steaua nu poate merge.
Locurile 4 şi 5 nu au nicio şansă la baraj, aşa mi se pare. Anul acesta e prea mare diferenţa între cele din Liga 1 şi Liga 2.
Am văzut meciurile transmise în prima etapă. Cred că Poli Iaşi e favorită pentru locul 2. Mai departe nu ştiu ce să zic. Oţelul slab, Buzău slab”, a mai spus Mihai Stoica.